"Thou shalt not be fake to themselves,

thou shalt not rush towards a moving train before reading his ticket,

thou shalt not run away from truth,

thou shalt leap to live,

trust to breathe,

love to complete 

and in the end repeat!"

Recent Post

Se afișează postările cu eticheta pufarine şi banane uscate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pufarine şi banane uscate. Afișați toate postările

vineri, 20 aprilie 2012

cuib




ploile mi-au umplut creştetul de muguri pe
mâna mea se încolăcesc vlăstari albi înfloriţi
crescuţi din podul palmei
nu mai recunosc casa în care stau iar vecinii
îşi bat câinii şi-i scot afară în stradă

nu mai ştiu cum să fug mai departe
furtuna albastră, furtuna albastră
îmi ameninţă cuibul iar
zidurile-mi se înmoaie şi se scurg ca
ceasurile lui Dali

cu plasturi pe ochi ca să nu plâng dorm
în cuiburi de viespi în cântecul de leagăn al
şerpilor şi în vis vocea veninului îmi arată trecutul mă
ucide constant şi irevocabil
în fiecare zi câte puţin

plec la drum cu 10,000 de feţe şi e tot
mai cald,
mi
-e
tot
mai
cald
rând pe rând îmi dau jos măştile una câte una ca pe cojoace

mii de copii ale mele rămân în urmă în timp ce eu mă
dezgolesc devin tot mai mică cu fiecare eu la care renunţ
închisă ca o cetate străbat pământul în picioarele goale îmi
iau zidurile după mine peste tot nopţile
îmi fac cuibare de ploi împletite şi dimineţile las
câte o mască a mea argintată în fiecare din ele şi o privesc
cum prinde viaţă


pentru ca atunci când te vei simţi gol pe dinăuntru
şi vei dormi cu plasturi pe ochi ca să nu plângi
în cuiburi de viespi în cântecul de leagăn al
şerpilor

oriunde ai fi
să-ţi poţi face un cuib în braţele mele

am încredere în tine
am încredere în tine
am încredere în tine

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

nu esti singur




ţi s-a spus vreodată că nimic nu rămâne neterminat?

m-am săturat să scriu despre durere
dar ea se stinge doar cu ploi de vară
durerea nu e un adevăr, nu e jăratic, e doar cenuşă
de timp răvăşită

tu ia aminte căci atunci când încep ploile
să te laşi stins de spaime
ploile te vor găsi oriunde
chiar dacă-ţi smulgi bandajul de pe rană
chiar dacă laşi cavou în tine
ploile te vor găsi oriunde

adună-ţi penele şi lipeşte-ţi la loc aripile
mai ai un lung drum până la primăvară
uită de ură, uită de cei ce nu te-au iubit suficient
gustă libertatea căci niciodată nu e prea târziu
şi de vei vrea să plângi să nu uiţi
nimic nu rămâne neterminat

lozincile lor sunt o minciună
nu te vor ţine la suprafaţă, şi cu ce folos
lasă-te să pluteşti
nu mai fugi de acasă
nu mai fugi de tine
a sosit timpul să cucereşti vestul

e loc de toate sub cer, aşa să ştii
şi chiar de vor încerca să te şteargă şi să te scufunde
din stâncă-n stâncă te vor târî printre valurile albe
tu să nu uiţi, singur nu eşti
în sulfetul cuiva acum freamătă dorul
atât de dureros încât devine dulce

să nu disperi şi regrete să nu ai vreodată
căci soarele nu răsare din acelaşi loc
în sufletul cuiva acum freamătă iubirea
ţesută-n auriu pe margini cu flori de-nţelepciune

nu mint, e doar o altă parte din mine

grăieşte-ţi visele cu glas către nori
e loc de toate sub cer, aşa să ştii
chiar dacă uneori inima-ţi pare infinit de mare

dă-ţi timp, dă-ţi timp
şi nu uita...


everybody needs somebody,
you're not the only one...




acestea sunt elucubrații de 5 dimineața marca fără nume. vomit sinceritate.
nu îmi asum răspunderea pentru textul scris aici, dar mi-o asum pentru 
zâmbetele tuturor celor care se simt asa cum mă simt eu acum.



P.S. 8500 de vizite fraților! mulțam! apreciez la maxim!

vineri, 29 iulie 2011

Blues de Vamă


e atât de cald încât palma ta s-a topit pe sânul meu
şi şoapta mea s-a topit în urechea ta
şi atât de întuneric încât ai nevoie de lanternă să te uiţi la stele
mi-a intrat nisipul pe sub piele
am toată sarea în păr
şi tu mi-ai intrat în sânge
în mod oficial plaja mă deţine

lasă-mă să stau în pupila ta
să ajungă valurile la mine pieptănate de gene
sau mai bine lasă-mă
să mă întind pe spate
şi să respir negrul cerului

ascultă cum se aud valurile
gemetele din corturi şi cântecele bete de lângă focuri
şi un vuiet surd
mângâie-mi coapsele şi sărută-mi clavicula şi întreabă-mă verzi şi uscate
uită-te la cer
uite stelele
uite luna
e imensa rotundă şi galbenă
taie o felie de lună şi aşează-mi-o pe buze
mă voi preface că e lămâie și poate îmi va trece şi răul
-niciodată beţia-
şi de va fi să adorm
să-mi scrijeleşti înăuntrul pleoapelor
chipul tău
ca dimineaţa când mă trezesc
să nu mă inunde
decât marea..

luni, 11 iulie 2011

omul cu universul sub braţ


dormeai deşirat pe spate cu braţele răsfirate
şi aripile desfăcute ca un fluture de noapte
pe genele tale atârnau fire de nisip îţi bătea inima sacadat
ca zgomotul roţilor de tren pe şine
ea se trezise te privea prin lumina lăptoasă din mansardă
obrazul i se sudase de pieptul tău
îţi zgâria încet cu unghiile umerii translucizi
pe piedestalul tău lăsase buchete întregi de doruri
tu încă dormeai
ea tot nu se ridica stătea ca o boltă peste tine
bronzul se dezlipise de pe ea şi se lipise de tine
îşi potrivea trupul să se încolăcească peste trupul tău
îţi ştergea dâra de salivă din colţul gurii
tu încă dormeai
visai că ea e lângă tine şi că te sărută încet să te trezeşti
atunci ea te-a sărutat
buzele ei se topeau peste ale tale tu încă dormeai
visai că ea e lângă tine şi că îţi sărută încet clavicula
atunci ea şi-a cuibărit limba pe linia dulce a gâtului tău
tu încă dormeai
visai că ea e lângă tine şi că se joacă cu mâna în părul tău
atunci ea a început să rotească o şuviţă de-a ta pe deget
tu încă dormeai
visai că îţi spune că te iubeşte
atunci ea a tăcut
te trezeşti

mă priveşti prin lumina lăptoasă din mansardă
miroşi tot a vis şi a somn
obrazul mi s-a sudat de pieptul tău
îmi spun în gând
tu eşti omul cu universul sub braţ
şi ea este o eu pe care ai creat-o din coasta ta
în timp ce dormeai deşirat pe spate cu braţele răsfirate
şi aripile desfăcute ca un fluture de noapte

dar nu rostesc cu voce tare decât două cuvinte

sâmbătă, 11 iunie 2011

prea cald...

"Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut. "
(Stănescu)


stau şi-mi pipăi într-o veselie zgârieturile de pe spate.
mă rotesc goală în faţa oglinzii, mă arcuiesc, îmi dau capul pe spate, ridic braţele, cobor braţele, îmi cuprind spatele, îl măsor cu privirea, mă măsor toată cu privirea...
inspir.

n-aş fi crezut că pot încăpea perfect într-o îmbrăţişare, că există îmbrăţişare să mă poată cuprinde, toată. să apere fiecare colţişor de eu de un milion de ori mai bine decat o făcea zidul...
uite c-a existat.

expir.

ştii, câteodată mă trezeam singură cuc dintr-o stare cretină de somnolenţă şi era 3 dimineaţa şi îmi lătrau o armată de câini idioţi în timpan. şi îmi doream doar să iau telefonul, să sun primul număr, şi să-i spun în prostie „te iubesc” până închide.
dar n-ai cui.
şi nu faci decât să-ţi fuţi un gol şi mai mare în suflet.
oricum nimănui nu pare că-i pasă.

şi totuşi...

pentru totuşi ăsta trăiesc acum.

nici sã scriu nu mai ºtiu. ºi poate cã e greºit sã scriu acum pentru tine. ºi n-are niciun rost. poate nici n-o sã-þi mai placã blogul meu dacã scriu atâta de direct.
stai cil cã nici mie nu-mi mai place.
dar scriu pentru cã mã simt albastrã. pentru cã mã oftic ºi pentru cã-mi lipseºti.

deşi sunt fericită
ştii tu
îmbrăţişarea de care spuneam...

acum nu mă mai trezesc noaptea ca bătută de furtuni, dar zilele...





încearcă să defineşti fericirea. 
vei vedea că toate cuvintele au cumva legătură cu „tristeţe”.

duminică, 15 mai 2011

an.



mai ştie careva ce făcea acum un an pe 15 mai?

Nirvana - Come as you are
Katatonia - My twin
Stone Temple Pilots - Creep
Panic Channel - Why cry
Blue Foundation - Bonfires
Porcupine tree - Drown with me
Foo Fighters - Friend of a friend
A Perfect Circle - Passive
Katatonia - Deliberation
Nirvana - Dumb
Nirvana - The man who sold the world
Vama Veche - Cu tine
Pink Floyd - Wish you were here
Paul Simon - Graceland
Simon and Garfunkel - Sounds of silence
Vama Veche - Vama Veche
Vama - Undeva în vamă
Katatonia - In the white
Guns 'N Roses - November rain
Temple Of The Dog - Hunger Strike
Nirvana - Where did you sleep last night
Pink Floyd - Have a cigar
Nirvana - Lounge act
Genesis - Mama
Pink Floyd - Mother
Red Hot Chilli Peppers - Otherside
Staind - It's been a while
Nirvana - You know you're right
Pink Floyd - Another brick in the wall (part III)
Guns 'N Roses - Estranged
A Perfect Circle - The Outsider
Katatonia - I am nothing
Stone Sour - Imperfect
Nine Inch Nails - Hurt
Katatonia - Deadhouse
Nirvana - Something in the way
Katatonia - A premonition
Tool - Prison Sex
A Perfect Circle - Blue
Katatonia - Omerta
Scorpions - Still loving you
Rolling Stones - Angie
Seether - Love her
Massive Attack - Paradise circus
Katatonia - Passing bird
Placebo - Follow the cops back home
Katatonia - One year from now

anul ăsta am visat.


dar voi ce-aţi mai făcut anul ăsta?

mai verde.


uităt-te la cer. vezi cum râde soarele la noi?
în faţă la Tomis se vinde îngheţată-bezea la automat, şi-n parcu’ de la gară miroase a iarbă cosită proaspăt şi a ploaie, adică a tine, adică a iarbă cosită proaspăt şi a ploaie.

ploaia ne mângâie-n creştet, apa de mare e sloi, nisipul sfârâie pe talpa piciorului gol. teneşii verzi din mână tuşesc praful de pe şireturi. pete de iarbă pe pantalonii suflecaţi.
braţele ne atârnă de şnururi împletite de ploi, norii se joacă cu noi, le place să ne ridice în sus ca pe nişte păpuşi, de-aia vara tot timpul sărim.

iarba-n parc e la fel de verde ca tine-n poza aia de vara trecută în care priveşti în gol.
„vara oamenii se iubesc mai mult pentru că inimile lor se dilată de la căldură.”
nu ţi se pare că iese aburul din asfalt de cald ce e? te       .


duminică, 8 mai 2011

Scrie singură sub influenţa unui telefon primit de mine în jur de ora zece


stau în pat
e ora două sau trei sau trei şi un minut noaptea
afară plouă tună miroase a haos cu mainile
suspendate în aer stau de o oră citesc poezii
cu mâinile suspendate în

aer
instinctul meu îmi spune că dacă aseară
aş fi stins lumina şi m-aş fi culcat
asta ar fi fost o noapte fără insomnie
adică dacă dormeam aş fi dormit
– bullshit bullshit bullshit bullshit bullshit –
(mi-e dor de tine)
bat câmpii la ora două sau trei sau trei şi un
minut noaptea afară plouă tună miroase a haos
vreau o ţigare sau vreau –
pe tavanul meu scrie
vi
see
ez
acum două zile am învăţat să –
aş vrea –
auzi nu mai contează

pe peretele din faţa mea scrie Nirvana Pinkfloyd şi e o poză cu Marley şi mai
scrie şi
dreams wish burn shit hello wake răsare ploaia –o strofă de bacovia– debt wall gâdil-o dream(din nou) come doi noi fericirea bea fuma înjura –ceva ce mi-a spus cândva cineva pe care îl iubesc foarte mult– never douăberigoale cannabis rape –încă ceva ce mi-a spus alt cândva acelaşi cineva–
şi pe peretele din spatele meu scriu multe chestii
numb toamna –emoţie de toamnă de Stănescu– apart 300deieri novemberrain –melodia mea de suflet andrei aşa că taci– un for care nu ştiu ce caută acolo şi mai multe dar nu-mi amintesc şi ce rost are să întorc capul să mă uit
afară plouă tună miroase a

haos
becul lămpii dă o lumină caldă cu gust de abur de ceai
tata a făcut ieri 48 de ani ce bourbon bun am băut

e atât de idioată pseudopoezia asta nimeni
n-ar crede că cineva întreg s-ar strofoca
atât să-şi imagineze un asemenea

nimic
şi să-l mai şi scrie
în concluzie nu e vina mea
eu dorm poezia asta se


vineri, 1 aprilie 2011

"lithium" (sau neprimăvara)

 

ieri
m-am trezit la ora cinci
mi-am băut cafeaua
autobuzul s-a dat jos din mine
dimineaţă normală
strada mergea pe mine
cartea mă citea
am realizat că nu-mi băusem cafeaua
cafeaua mă băuse;
eram abur

aerul avea ieri gust de mai
şi mirosea a gaz de eşapament şi a neplouate ploi
cum nu a mai mirosit constanţa niciodată
mirosea străin,
a aer şi a vânt şi a fum
şi a bătăi de aripi

din rănile mele ieşeau ca un puroi
nori
şi din ei ploua cu-n sânge limpede
cofeinizat
până în negrul ochiului tău
dulce mă ardeau usturimea rănilor şi
dorul meu sărutându-ţi retina
mă simţeam ca şi cum în câteva clipe te-aş cunoaşte 
din nou
pentru prima dată

azi
nu ştiu de ce
nu mai pot desena pe retina ta cu lumină
dar nici cu sânge
constanţa miroase doar a constanţa;
ploaia imi priveşte inima
prin despicătura din capul pieptului
dar picurii de ploaie
nu mai bat
şi tu nu mai clipeşti când te uiţi la cer

azi e doar o zi de neprimavară
e doar o fază trecătoare


a ieşit soarele
iar frate’meu ascultă Nirvana şi cântă la o mătură.

joi, 4 noiembrie 2010

despre nişte zile verzi..

hey jimmy..
mi-e dor de vară. 
de zilele de lene maximă, în care nu ieşi din casă că-i prea cald şi stai pe mess mâncând pufarine cu ciocolată şi-mbrăcat într-un tricou xxl.
da băăla cu cobain.
  
nisip. insomnie. nirvana. solitaire la 2 noaptea. cafea cu zahăr brun. ceai verde. mesaje la 4 dimineaţa. de veghe în lanul de secară. plajăăă. lene.
o brichetă pe zi. nimic. chillin’. cărţi cu frunze pe post de semn de carte. prietenie. amintiri. caniculă. ore-ntregi de privit la cer. peretele mâzgălit cu vise. lumina de amiază, filtrată de draperii. caiete. lâncezeală. greieri. autobuzu' supraetajat din Mamaia. maci. parc de distracţii.  vată de zahăr. pantaloni scurţi. ţigara fumată la trei dimineaţa pe terasă. ok, ţigările fumate oricând scăpam de acasă. iar lene. tolăneală. vama vecheee. marea.. şi iar nimic.

mi-e dor de vară coaie..

Nirvana - The man who sold the world 
OCS - Odă-n Piaţa Romană
OCS -  Cineva să ne aducă vara înapoi

E.M.I.L. - Supradoza de vise
 
şi nu-n ultimu' rând
Vama Veche - Vama Veche

luni, 1 noiembrie 2010

alean de noiembrie.


-de ce taci?
-te ascultam cum respiri..
-să te las să dormi?

ştii ce lipsea în liniştea aia? un ropot de ploaie bătând ritmul la mine-n geam.

-trebuia să visez că plouă.
-nici măcar nu dormeai.

stau cu visele la masă, la o cafea. e o dimineaţă enormă şi e atât de toamnă încât fiecare frunză care cade de pe creangă în dimineaţa asta ar trebui înmormântată, cu fast. 
da, şi deşi-i aşa de toamnă, e soare afară. poleieşte-n auriu genele şi somnul de pe buze.
‚soarele îl consumăm din doi în doi, în doi..’

ba nu, nu consumăm nimic.
soarele ne consumă şi nu împreună. ci pe rând.

de ce naiba e soare?
e noiembrie şi eu vreau să plouă. pentru că la tine acolo plouă. plouă, nu?

mi-e dor de acel miros de ploaie. hai să alergăm dezbrăcaţi în ploaie.
-e prea frig.
-atunci să alergăm în ploaie îmbrăcaţi, na.
acum ar trebui să fii aici, să mă priveşti de pe partea cealaltă a mesei şi să râzi, în timp ce cafeaua se răceşte dormitând în ceaşca ta.

-dar nici măcar nu plouă.
-e, o să plouă.

vino şi adu ploaia cu tine.
dă valiza jos din pod, pune în ea nişte nori, umbrela verde a bunicii, un pachet de ţigări şi o carte de Poe.
ah, şi cele două cd'uri cu Nirvana. neapărat.

şi vino să numărăm ploi din doi în doi.
haide, c-am chef de o ţigară.

şi marea te aşteaptă, chiar dacă-i toamnă.
pe geamul deschis intră parfum de noiembrie.. am şi uitat cum miroase marea, sau ce culoare are. 

-auzi?
-ce-i?
-nimic.

în noiembrie nu contează nimic, suntem cu toţii nimic.

duminică, 3 octombrie 2010

vis de vieţi.


am deschis ochii.
în loc de gene mi-au crescut spice de soare.

mă ridic din culcuşul meu cald, am părul ud şi sărat.
privesc în jur şi gânguresc.  
macii mă privesc ca nişte părinţi atotştiutori
aşa că-mi ridic ochii spre ei şi-mi rostesc primele cuvinte
„unde e el?”
ei mă privesc şi se întreabă între ei „ce-o fi cu fata asta scundă, cu rochiţă cu buline şi păr blonziu care ne întreabă asemenea nebunii?”
şi nu-mi spun nimic.

mă ridic pe vârfuri, te caut din priviri,
anii deja se încovoiază pe ţigara din mâna mea stângă.
silueta ta se conturează-n măruntaiele norilor.
alerg spre tine, îmbătrânind.

te ajung şi-ţi spun: „hai să locuieşti cu mine
în căsuţa mea de paie”
şi apoi mă prăbuşesc, morman de oase sfărâmate şi carne sfârşită de timp.

am deschis ochii.
în braţele tale am întinerit.
sau poate m-am născut încă o dată?
în loc de gene mi-au crescut spice de soare.

duminică, 26 septembrie 2010

cântecul celor două suflete decolorate.

trenul accelerat catre staţia „Fericire” pleacă la ora 3 şi 48 de minute de pe peronul 5...

acum un vre-un an, mă plimbam pe un
boulevard of broken dreams
şi căutam o staţie de tramvai
către rai.
mă uitam în jur ca un copil ce vede prima dată blocurile,
măturam străzile cu umbra celor o sută şaiş-doi de centimetri ai mei,
şi nu ştiu de ce aveam un sentiment de goliciune
ca şi cum cineva ar fi plecat din mine
luând cu el tot aerul din plămânii mei şi toate culorile de pe mine.

dar asta era acum vre-un an.
atunci ploua cu scrum şi atunci gardurile erau graffitate cu căptuşeli de suflete.
atunci oraşul ăsta pustiit era lanul meu de secară,
în care am renunţat să mai caut biletul către rai
pe care-l pierdusem.


am mai plecat eu odată de-acasă ca şi-atunci –cu mâinile-n buzunare, pe jos,
fără bani, făra brichetă,
cu paltonul pe dos.
m-am trezit apoi într-o gară
o gară care mirosea a bunici, a vechi şi a copilărie,
o gară cu-n subsol graffitat cu vise în forma de nori şi de baloane şi de acadele.
nu ştiam unde sunt sau cum am ajuns acolo,
nu aveam pe cine să întreb de direcţii
şi nicăieri nu scria care-i peronul 5.
aveam însă un sentiment aşa de ciudat de copilărie
încât mă aşteptam ca de nicăieri să apară
vreun pitic sau vreun omuleţ vişiniu în dungi care să-mi dea direcţiile.

la un moment dat s-a auzit scârţâitul ăla infernal
şi zgomotul sacadat al roţilor
ca bătaile de inimă.
venise trenul, aveam biletul, nu ştiam încotro mergeam.
poate doar fugeam de mine.

era un tren dinăla vechi, cu compartimente şi banchete pe care scrie cfr
în care îţi compostezi biletul cu dinţii şi fumezi stâlpii pe lângă care treci.
pe fiecare stâlp erau afişe cu tot felul de evenimente
dar hei, erau amintirile mele
frumos sortate şi-n ordine cronologică.
atunci mi-am lipit obrazul de geamul rece şi murdar şi am privit atent,
dar dintr-o dată stâlpii parcă fugeau şi nu mai apucam să văd nimic.
observam doar că pe cât mergeam, afişele alea erau tot mai decolorate, tot mai decolorate
până au devenit alb-negru.
de ce le-am lăsat să devină alb-negru?
eram un suflet decolorat
şi-mi priveam amintirile incolore
şi plângeam lacrimi incolore.

am încetat să mai privesc stâlpii
şi mi-am pironit ochii în peisajul de dincolo de ei
până când trenul a staţionat în mijlocul unui lan
plin cu maci
enorm
şi parfumat.
atunci, de nicăieri din lan,
un străin s-a urcat în tren.

avea ochii negrii, calzi, adânci şi goi,
un zâmbet sucit
se vedea că fusese la fel de boit cum eram şi eu acum un an
şi acum era la fel de spălăcit şi necolor cum eram şi eu după toate ploile,
ca un leagăn vechi care nu mai fusese vopsit de când eram copil.
turnându-ne vorbele-n căuşul palmei am descoperit
că fumăm aceleaşi vise şi aceleaşi ţigări
că ne e la amândoi dor de mare
şi de-o amintire ce ne-a decolorat
sau pe care noi am decolorat-o.
nici unul din noi nu ştia.

am stat faţă-n faţă în compartiment
şi am aruncat aşa cu amintiri şi vise unul în altul până am realizat
că îmi eram mai străină mie decât îi eram lui,
şi că îşi era mai străin lui decât îmi era mie,
şi că lângă el, culorile de pe mine se asortau frumos, vesel
şi că lângă mine, culorile de pe el se asortau frumos, vesel
şi că amintirile care ne decolorau deveniseră ca o vată de zahăr
pe care o mâncam amândoi
şi râdeam.

că nu ştiam încotro ne-ndreptăm, nu conta
ştiam că era visul nostru împlinit
şi că găsisem pe cineva în lanul de secară
cu care să mă plimb hai-hui,
să visez hai-hui,
să fiu fericită hai-hui.

trenul încetinea şi atunci am distins clar,
eu pe partea dreaptă,
el pe partea stângă,
poze cu noi doi
colorate
pe stâlpii de pe marginile căii ferate.
poate că ne apropiam de destinaţie pentru că trenul chiar încetinise
sau poate era doar o altă oprire.

dar nu mai conta.
noi eram hai-hui
şi sfârşitul poveştii chiar nu mai contează.

marți, 21 septembrie 2010

undecipherable enthusiasm. bitersweet anxiety.


dimineaţă. chestia aia care cică-ncepe în jur de 7:45 cu nişte raze bătând în geam, urmate apoi, şontâc-şontâc, de un duş în timpu’ căruia adormi în cadă, o cafea în care cel mai probabil ai pus zahăr în loc de sare şi-o arunci, o adiere dulce, nişte lătrături şi un păr stilizat de noapte.

ai deschis ochii şi în creier îţi persistă amintirea unui vis, neclar ca o fotografie nefocalizată. priveşti pereţii camerei în încercarea de a afla ceva de la ei. sunt pereţii cu care îţi împărtăşeşti fiecare secret. dacă nici ei nu ştiu, înseamna că trebuie să te laşi păgubaş.

ceea ce şi faci, într-un final. e dovedit că niciun session de holbat în gol dimineaţa nu te face să-ţi aduci aminte ce ai visat.
şi te oftici, că ştii sigur că era de bine.

trecem la următoru’ lucru.
ce planuri am azi?
te gândeşti ce te gândeşti, îţi lingi buzele şi zâmbeşti cu satisfacţie. ai aşteptat luni întregi ziua asta, cu bune şi cu rele. dar dacă tot e 7:56, să fim optimişti. cu cât mai puţine rele.

curioşi?

te uiţi pe telefon. ecran gol. eh, e problemă la reţea. ştii foarte bine că probabil ai primit zeci de mesaje importante şi lirice peste noapte, right? doar e 7:59 şi trebuie să fii optimist.

urmează prima ciocnire de primul mare duşman al acestei dimineţi: oglinda. în semi-întunericul din cameră, percepi un contur al unei freze rebele şi nişte gene poleite de somn.

doar e 8:01 si acum o lună pe vremea asta dormeai dus.. de fapt, nu, stai, acum o lună pe vremea asta aveam insomnie şi nu dormeam deloc.
revenind.

e 8:04 şi te atunci într-un binefăcător duş. apa rece îţi aleargă prin păr, îţi gâdilă pielea. dârdâi. soarele intră pe geam.

te întorci în cameră cu apa şiroind după tine, dai draperia la o parte şi laşi soarele să te vadă. nu ar fi trebuit să fie toamnă? deschizi geamul şi auzi un lătrat surd şi câteva ţipete de pescăruşi.

e 8:13 şi cobori în bucătărie la cafea. mireasma îţi inundă toţi porii. hai că până la urmă pui zahăr în ea.
stai şi te uiţi pierdut la ea cum fierbe. că doar e 8:17 şi e o dimineaţă frumoasă.

viseeezi.

e dimineaţa ta.

îţi iei cafeaua şi urci ţopăind scările. ai chef să.. faci ceva?
doar e 8:18 şi oricum te-ai trezit cu vreo oră mai devreme -entuziasmul..-, fă şi tu ceva constructiv.

8:25 până ţi se porneşte calculatorul. 
te apuci să scrii. degetele aleargă pe tastatură. te gândeşti că vrei ca ziua de azi să fie frumoasă, tocmai de aceea redai fiecare mic detaliu al acestei dimineţi.
ai o senzaţie ciudată în stomac, ca şi cum nişte fum se roteşte neobosit încercând să-ţi pătrundă din stomac în cutia toracică. e o emoţie obscură şi îţi face inima să palpite. fluturi?

apăsat de aceeaşi emoţie, te opreşti din scris, sorbi din cafea şi te uiţi la cer. albastru, nor, nor alb, nor gri, iar albastru. da, e cam toamnă. dar în niciun caz asta nu te face să îţi treacă emoţiile!

ai cumva emoţii!?
nu!

eşti doar fericit şi agitat, ca înainte de crăciun. doar toată noaptea te-ai trezit din oră în oră aşteptând să se facă o oră decentă să poţi deschide ochii. oh, nerăbdarea.

8:33. ai tastat ce ai tastat, ai mai visat puţin, emoţiile alea tot acolo se învârt, şi timpul pare că trece cu încetinitorul.

8:34. termini postarea şi dai enter.

începi să-ţi aminteşti ce ai visat...
va fi o zi bună.