"Thou shalt not be fake to themselves,

thou shalt not rush towards a moving train before reading his ticket,

thou shalt not run away from truth,

thou shalt leap to live,

trust to breathe,

love to complete 

and in the end repeat!"

Recent Post

vineri, 18 decembrie 2009

Alter-ego. Endofazie a gândului.

Afară viscoleşte. Fulgi de nea, mărunţiţi de vânt, aleargă ca nebunii. Minusculi şi atât de mulţi încât parcă ar fi toţi compacţi, de parcă oraşul ar fi fost băgat în vată. Se aude cum şuieră vântul printre balamalele slăbite ale geamului. Luminile oraşului au colorat cerul nopţii într-un roşu artificial, sângeriu. Parcă nici n-ar fi noapte.
Ea se cuibăreşte în pătură şi priveşte prin uşa balconului cum rafalele fugăresc straturi voalate de omăt de pe acoperişul vecinilor. Ninge orizontal.
În cameră e frig şi lumină de afară. Nici măcar nu poţi dormi-n lumina aia. Dar ea pur şi simplu nu se poate mişca din loc ca să tragă draperiile. Pentru o fracţiune de secundă căldura culcuşului pare o îmbrăţişare şi-o calmează. Dar ea nici nu ştie de ce are nevoie de această îmbrăţişare - din cauza frigului sau a singurătăţii?

Prietena ei i-a răspuns la mesaj, prin multe mustrări şi remarci negative, legate de lucruri din trecut, lucruri pe care nu le-a făcut nici din răutate şi nici din nepăsare. Toate-o dor. Îşi dăduse seama c-a greşit dar n-a crezut că prietenii ei vor reacţiona aşa. Mesajele curg unul după altul şi ea chiar începe să se simtă ca o trădătoare, ca o persoană falsă.
E aşa vulnerabilă. Şi aşa naivă.

Panica o cuprinde şi o împietreşte. Îi e frică să se gândească la orice, pentru că orice gând i-ar aduce aminte de toate greşelile şi minciunile din trecut şi ar începe s-o macine, s-o facă să se simtă proastă şi să intre-n pământ de ruşine. "Tortură psihică." îşi spune.
Endofazie a gândului.
Începe să converseze cu sine în încercarea de-a se calma. Într-un colţişor al minţii, o altă ea pozează relaxată şi zâmbitoare, fumând Marlboro roşu lung şi bând cafea cu frişcă.
-De ce naiba-ţi pasă de ce cred oamenii?
Ea ezită. Alter-ego-ul trage din ţigară şi-i suflă fumu-n faţă chicotind ştrengăreşte.
-Mă simt singură şi când sunt singură mă simt nesigură şi când sunt nesigură mă simt de parcă aş face totul greşit...
-...adică începi să crezi că eşti cum te descriu toţi în bârfe şi...
-...devin paranoică pentru că bârfele sunt tot mai multe şi rezultă că mă simt tot mai nesigură şi...
-...şi e un cerc vicios.
-Exact. Iubesc expresia asta.
-E expresia ta.
-Mă completezi.
-Nu te completez. Sunt tu.
"Oare?" Pentru o clipă ea se vizualizează şi se pune alături de imaginea cu care conversează. Vede o fată cu ochii încercănaţi de stres, timidă şi tristă, şi alături un copil rebel - sigură pe ea, veselă, încăpăţânată şi nemulţumită, ce-şi ridică uşor capul şi începe să facă cerculeţe din fum.
"Nu eşti eu..." îşi spune ea şi oftează.
-Ba sunt, i se răspunde cu complicitate în glas.
-Dacă ai fi eu n-aş mai fi avut de ce să mă simt aiurea acum, pentru că nu mi-ar fi păsat, pentru că aş fi avut încredere în mine şi n-aş fi crezut lucrurile care se spun despre mine.
-Şi probabil nici nu ţi-ar fi fost frică de ele.
-Exact.
-Dar şi mie mi-e frică de ele, chiar dacă nu le cred. Lucrurile care se spun despre mine pot crea neînţelegeri între mine şi oamenii la care ţin.
-Dar aceste neînţelegeri pot fi rezolvate...
-...dacă şi acei oameni ţin la tine. Iar dacă nu, asta e.
-Şi totuşi doare.
-Te cred.
-Şi poate fi penibil, uneori.
-Dar uiţi.
-Şi-mi aduc apoi aminte în nopţi ca asta... şi mă simt şi mai nesigură şi...
-...şi ne întoarcem la cercul vicios.

În mintea ei se rotesc amintiri fără legătură una cu alta. Imagini aleatorii i se proiectează-n creier. Explicaţii prea lungi. Frământări târzii. Certuri. Nesiguranţă. Toate ca să poată fi ca ea - ceea ce-şi doreşte să devină. Câteodată, în situaţii ca asta, îşi dă seama că e încă timidă, imatură şi slabă. Ar vrea să poată face un pas înainte, atâta tot. Să scape de regrete şi să creadă în ea, în ceea ce face şi-n ceea ce îi place. Dar toţi o judecă, îi judecă fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare ţigară fumată înainte de ore...
Începe să-şi înşire ideile pe un fir de gând. Se simte falsă şi începe să exagereze, de data asta negând tot ce face. Pentru că aşa e ea. Dă în extreme. "Mie nu-mi place cafeaua. Nu-mi plac The Ramones şi nu-mi place nici tunsoarea mea. M-am săturat să mă îmbrac în negru. Şi nu-mi place nici să fumez. Şi nici n-am atâta tupeu pe cât vreau să am. Şi lucrurile prin care am trecut în viaţă nu au fost nici pe departe atât de frumoase pe cât par când le povestesc. Nu sunt tupeistă. Nu sunt sigură pe mine. Nu sunt curajoasă, nu sunt puternică, nu sunt fericită. Nu am lumea la picioare! I'm so phony."
-You're not.
-Yes I am.
-Vorbeşti prostii.
-De ce?
-Taci şi ia o gură de cafea.

"Hey, îmi place cafeaua!" îşi spune ea sorbind din ceaşcă. Dă patura la o parte şi se ridică în capul oaselor. Se vede în oglindă şi din reflex îşi aranjează bretonul. Îşi vede chipul în lumina slabă - zâmbetul roziu, ochii mari, genele lungi, tunsoarea ciufulită. Se simte naturală şi, pentru o clipă, se place pe sine. O mână încărcată de brăţări îi întinde ţigara şi ea trage cu sete. Priveşte fascinată la fumul care se-mprăştie. Da, o fascinează. De aceea s-a apucat de fumat. Îşi aduce aminte de versurile unei melodii. Fredonând, fumează şi contemplă fumul... 
Alter-ego-ul râde.
-Dacă vrei să fii ca mine, trebuie doar să fii tu.
-Eşti mult mai matură decât mine. Şi eşti doar un copil.
-Copilul din tine.
închise ochii şi continuă să tragă din ţigară. Sub pleoapele ei e un negru perfect. În sfârşit s-a relaxat. În mintea ei parcă toate gândurile au adormit. Meditează. Rămâne aşa câteva minute. Un gust amar îi arde buzele. S-a apropiat de filtru.
Deschide ochii. Dintr-o dată îşi dă seama că e pe balcon şi c-afară nu ninge. Îşi stinge ţigara, intră-n cameră, lasă ceaşca de cafea pe birou şi se-aruncă-n pat, îmbrăcată şi cu converşii în picioare. E degajată şi are o scânteie copilărească-n priviri. Se simte bine-n pielea ei.  Chicoteşte încet şi zâmbeşte calm. E liberă. Are lumea la picioare.
"Ai fost dintotdeauna eu."
Alter-ego? Endofazie a gândului.