"Thou shalt not be fake to themselves,

thou shalt not rush towards a moving train before reading his ticket,

thou shalt not run away from truth,

thou shalt leap to live,

trust to breathe,

love to complete 

and in the end repeat!"

Recent Post

vineri, 29 iulie 2011

Blues de Vamă


e atât de cald încât palma ta s-a topit pe sânul meu
şi şoapta mea s-a topit în urechea ta
şi atât de întuneric încât ai nevoie de lanternă să te uiţi la stele
mi-a intrat nisipul pe sub piele
am toată sarea în păr
şi tu mi-ai intrat în sânge
în mod oficial plaja mă deţine

lasă-mă să stau în pupila ta
să ajungă valurile la mine pieptănate de gene
sau mai bine lasă-mă
să mă întind pe spate
şi să respir negrul cerului

ascultă cum se aud valurile
gemetele din corturi şi cântecele bete de lângă focuri
şi un vuiet surd
mângâie-mi coapsele şi sărută-mi clavicula şi întreabă-mă verzi şi uscate
uită-te la cer
uite stelele
uite luna
e imensa rotundă şi galbenă
taie o felie de lună şi aşează-mi-o pe buze
mă voi preface că e lămâie și poate îmi va trece şi răul
-niciodată beţia-
şi de va fi să adorm
să-mi scrijeleşti înăuntrul pleoapelor
chipul tău
ca dimineaţa când mă trezesc
să nu mă inunde
decât marea..

4 commentaires:

vai, dar e genial, mi se pare superb!
prima strofa, in special, mi se pare atat de puternic scrisa!
ahh! esti de suflet, gata.

Speechless... nu mai ramane decat "mi-e dor de mare."

cata nostalgie si iubire aduce marea,...
;x