"Thou shalt not be fake to themselves,

thou shalt not rush towards a moving train before reading his ticket,

thou shalt not run away from truth,

thou shalt leap to live,

trust to breathe,

love to complete 

and in the end repeat!"

Recent Post

sâmbătă, 27 august 2011

PROCESUL (piesă într-un act)



N.B.: Personajele ce apar în piesă pot semăna unor persoane reale, dar scopul lor este să ilustreze nişte tipuri umane. Această piesă este inspirată din opera dramatică a lui Matei Vişniec. Alte surse de inspiraţie sunt albumul „The Wall” al Pink Floyd, „Procesul” lui Kafka, nuvela „Zidul” a lui Sartre.
Oricine se recunoaşte în piesă ar trebui să se simtă mândru.
(ce bine e să începi din nou să scrii...)

PERSONAJELE:

DOMNUL
DOAMNA
PERSOANA ACUZATĂ
JUDECĂTORUL
PROCURORUL
APĂRĂTORUL
TATĂL
PROFESORUL
DOICA
ANDREI 1, CARTOFORUL
ANDREI 2, CARE SĂRUTĂ CU OCHII DESCHIŞI
ANDREI 3, CEL CU ŢIGARA ÎN COLŢUL GURII
doi GARDIENI
ŢIGARA(TIMO=)))


PROLOG
(Domnul, Doamna)

(Domnul, Doamna în semi-întuneric. Domnul în lenjerie intimă foarte sumară, cu o cravată la gât înnodată impecabil. Doamna de asemenea, în plus cu pantofi cu toc în picioare. Cameră fără ferestre, decorată minimal, mobilată sumar – un pat dublu cu două perne mari, aşternut alb şi fără vreun acoperământ. Cei doi stau întinşi pe spate fără să se atingă. Două priviri specifice fixate în tavan. Din când în când, cei doi întorc capetele unul spre celălalt, apoi şi le retrag cu sfială. Aparent este prima lor noapte petrecută împreună.)

DOAMNA(se ridică în capul oaselor): Ei?
DOMNUL(tresărind): Ei ce?
(linişte)
DOAMNA: Vă place cafeaua?
DOMNUL: Mai beau din când în când...
DOAMNA: De ce doar din când în când?
DOMNUL: Sunt cardiac...
DOAMNA: Sunteţi cardiac...
DOMNUL: Sunt.

(Se ridică din pat şi încep să se plimbe prin cameră, în sensuri şi direcţii opuse, fără se se privească. Când ajung în colţurile camerei, instinctual se privesc unul pe altul pentru câteva secunde, apoi pleacă capetele. După câteva astfel de drumuri, cei doi se aşează în pat cu mişcări sincronizate şi se învelesc cu două robe.)

DOMNUL(privindu-şi mâinile): Şi acum?
DOAMNA(se ridică iar din pat, ocoleşte tacticos camera de câteva ori, apoi se opreşte şi priveşte în pământ): Şi acum ce?
DOMNUL: Dacă ar fi să ne certăm...
DOAMNA: Să ne certăm?
DOMNUL: Da...
DOAMNA: De ce să ne certăm?
DOMNUL: Se întâmplă...
(linişte)
DOMNUL(încordat): Dacă ar fi să vă părăsesc peste un an...
DOAMNA: Un an?
DOMNUL: Sau o lună....
DOAMNA(şocată): O lună?
DOMNUL: Sau trei...
DOAMNA(cu o umbră de speranţă): Trei...?
DOMNUL: În fine, nu contează!
DOAMNA: Nu contează?
DOMNUL: Nu.
DOAMNA: Ce nu contează?
DOMNUL: În cât timp...
DOAMNA: Da.
DOMNUL(hotărât): Dacă ar fi să vă părăsesc, deci, după... un timp ţ...
DOAMNA: Să mă părăsiţi...
DOMNUL: Oare aş fi vinovat că am ruinat legătura dintre noi?
DOAMNA: Nu ştiu.(şoptit) Eu m-aş simţi vinovată.
DOMNUL: Ce?
DOAMNA: Nimic.
DOMNUL: De ce v-aţi simţi vinovată?
DOAMNA(se aşează înapoi în pat; în acelaşi timp Domnul se ridică): Pentru că v-am făcut să vă despărţiţi de mine.
DOMNUL(repetă ocolul camerei, privind în pământ): M-am despărţit de dumneata că aşa am simţit că trebuie să fie. Deci sunt vinovat. Dar am făcut-o pentru binele amândurora. Deci...
DOAMNA(slab): Aşa trebuie să fie...
DOMNUL(neţinând seama de cuvintele ei): Oamenii se despart. Se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple. Deci sunt absolvit de vină.
DOAMNA: Dar eu nu...
DOMNUL: Ce?
DOAMNA(febril): Sunt vinovată! Vinovată că nu v-am lăsat să-mi răvăşiţi sufletul! Să vă cuibăriţi în mine! Sunt vinovată că v-am făcut să plecaţi, c-am fost de nesuportat pentru dumneavoastră... Sunt vinovată că v-am izgonit! (tare) Sunt vinovată că m-aţi părăsit! Sunt de o mie de ori vinovată!
DOMNUL(panicat, se întoarce în pat şi îi atinge mâna): Nu e adevărat, draga mea...
DOAMNA(izbucneşte în plâns): Sunt vinovată...

(Cei doi rămân în linişte, se aud doar scâncete. Lumina se stinge lent.)



SCENA I
(Judecătorul, Procurorul, Apărătorul, Persoana Acuzată, Gardienii)

(Pe scenă domină masa JUDECĂTORULUI, masă în formă de U astfel încât poate bate ciocanul fără să se întoarcă cu faţa la public. De o parte şi de alta a acesteia, mai joase, mesele celor doi avocaţi, AVOCATUL APĂRĂRII şi PROCURORUL. În dreapta, masa la care sunt primiţi martorii. În faţă, scaun gol întors cu spatele la public. Scaunul JUDECĂTORULUI este de asemenea întors cu spatele la public.)
(Doi GARDIENI aduc PERSOANA ACUZATĂ. Aceasta este îmbrăcată într-o uniformă completă de liceu, exagerat de apretată şi îngrijită şi are faţa deosebit de palidă. Gardienii o conduc şi o aşează pe scaunul din faţă. PERSOANA ACUZATĂ rămâne nemişcată pe scaun, cu braţele atârnate. PROCURORUL întră cu paşi mărunţi şi fruntea sus şi se aşează la masa din stânga. Poartă tocuri, robă neagră şi o mască albă. Imediat apare şi APĂRĂTORUL, tot în robă şi cu mască. Se opreşte, priveşte încurcat PERSOANA ACUZATĂ apoi se aşează la masa din dreapta. Gardienii ies prin spate.)

PROCURORUL(ridicându-se în picioare): Bună ziua, onorată instanţă! Ne-am adunat astăzi pentru a decide soarta pârâtului... (arată spre PERSOANA ACUZATĂ)
(rumori)
PROCURORUL(mai energic): ...care se face vinovat de păcate groaznice! Groaznice! Cele mai groaznice păcate!
APĂRĂTORUL(încurcat): Nu vă fie cu supărare, onorată instanţă, dar eu consider că pot dovedi nevinovăţia ...
PROCURORUL: Persoana care se află în faţa dumneavoastră, onoratule judecător, s-a făcut vinovată de nişte lucruri inacceptabile! Faptele sale cer o pedeapsă exemplară! (tot mai febril) Faptele sale cer ştergerea sa de pe faţa pământului, pentru ca această scelerată, infailibilă persoană să nu mai poată face niciodată... (mică pauză, îşi drege vocea şi continuă cu scârbă) răul pe care l-a făcut în atâtea rânduri! (tot mai tare) Sincer, nu pot înţelege de ce acest proces mai are loc, de ce ne-am irosi timpul cu astfel de persoană dar...

(rumori; JUDECĂTORUL bate cu ciocanul în masă, aparent agasat; mică linişte; cei doi
avocaţi se privesc, cuprinşi de un fior)

PROCURORUL: Să înceapă judecata!

(bătaia de ciocan pare că aprobă)



SCENA II
(Judecătorul, Procurorul, Apărătorul, Persoana Acuzată, Tatăl)

APĂRĂTORUL: Să intre primul martor!

(Un bărbat la 50 de ani, tuns scurt, cu mult păr alb, scund şi neimpunător dar solid, îmbrăcat în haine de firmă, intră şi se aşează în boxa martorilor; cât ţine interogarea, poartă pe faţă o urmă de dezgust, ca şi cum PERSOANA ACUZATĂ i-ar fi pătat numele cu faptele sale.)

TATĂL: Bună ziua.
APĂRĂTORUL: Juraţi să spuneţi adevărul şi numai adevărul?
TATĂL: Da.
PROCURORUL: Cum vă numiţi, care este legătura dumneavoastră cu persoana acuzată?
TATĂL(simţindu-se făcut de ruşine): Sunt tatăl ei.
APĂRĂTORUL: Şi de ce aţi venit singur? Sunteţi despărţit de mama ei?
TATĂL: Nu, ea e la muncă. Vorbesc în numele amândurora.
PROCURORUL: Dumneavoastră aţi crescut-o? Împreună cu soţia?
TATĂL(parcă aşteptând întrebarea asta): A fost crescută de doică.
APĂRĂTORUL: Cum, şi chiar nu aţi avut nicio contribuţie în creşterea ei?
TATĂL: Nu prea.
APĂRĂTORUL: Nu se poate domnule, este fiica dumneavoastră!
TATĂL: Şi? Nu e ca şi cum ar fi obligatoriu să mă bag în educaţia ei.
PROCURORUL: Să înţeleg că fiica dumneavoastra a fost de la început o pacoste?
APĂRĂTORUL: Irelevant!
TATĂL: Nu, era chiar un copil cuminte când era mică.
APĂRĂTORUL: Şi atunci de ce nu v-aţi ocupat de educaţia ei?
TATĂL: M-am ocupat, dar numai o mică parte din timp.. ştiţi, serviciul..
PROCURORUL: Dar domnule, păreţi o persoană cât se poate de întreagă la minte, cum ar fi putut fiica dumneavoastră să ajungă să comită asemenea...
TATĂL(categoric): Educaţia oferită în familia mea nu are nicio contribuţie la vreuna dintre faptele ei!
PROCURORUL(înfierbântat): Vă submina autoritatea, se comporta necorespunzător, nu?
TATĂL: Era de necontrolat. Şi avea asemenea reacţii...
PROCURORUL: Vă minţea?
TATĂL: Întotdeauna!
APĂRĂTORUL: Nu v-aţi gândit că poate o anume stricteţe a dumneavoastră ar fi făcut-o să...
PROCURORUL(ignorându-l pe APĂRĂTOR): Bea? Fuma? Se droga? Fugea de acasă? Nu făcea ce i se spune? Nu se supunea ideii de familie?
TATĂL(şocat, rănit în străfundul sufletului): Nu chiar... da... nu...
PROCURORUL(enervat): Atunci?
TATĂL: I-a oferit o viaţă simplă! I-am cumpărat tot ce îşi dorea! (nervos) Tot ce a avut nevoie i-am cumpărat! Şi ea... (dă cu pumnul în masă) ne părăsea când eu şi maică­-sa aveam cea mai mare nevoie de ea! Ea, fiica noastră! I-am oferit ocazia să meargă înainte, să evolueze, să aibă o viaţă mai bună, să fie ca noi, să le ofere copiilor ei ce i-am oferit şî noi ei! Şi ea... a ales mizeria!... şi uite unde m-a adus! (spre PERSOANA ACUZATĂ, ţipă) În tribunal m-ai adus, obraznico, nesimţito ce eşti!
APĂRĂTORUL: Domnule, vă rog, calmaţi-vă, este imposibil să vă fi întors spatele fără niciun motiv, este imposibil să nu vă fi oferit niciun fel de sprijin, eu spun că poate nu aţi apreciat-o aşa cum es...
PROCURORUL: De ce să fie domnule imposibil?
APĂRĂTORUL(ignorându-l): Vă rog să-mi spuneţi, v-aţi dat seama din timp că fiica  dumneavoastră nu face... ceea ce trebuie?
TATĂL: Da, bineînţeles.
APĂRĂTORUL: Şi de ce nu aţi făcut ceva să schimbaţi asta!? Aşa cum nu v-aţi implicat în educaţia ei, aţi preferat să o lăsaţi să devină o...
PROCURORUL: Mârşavă! Meschină! Vinovată de cele mai... oribile fapte!
TATĂL: Ce era să fac? Când a venit disperată să-mi ceară ajutorul, i-am întors spatele, aşa cum a făcut şi ea. I-am dat o lecţie.
APĂRĂTORUL(revoltat): O lecţie? Domnule, realizaţi că această „lecţie” a contribuit şi mai mult la comportamentul ei nepotrivit!?
TATĂL(priveşte necruţător): Nu sunt obligat să răspund. (se ridică în picioare) Consideraţi că audierea s-a sfârşit. Eu şi soţia mea nu avem nicio legătură cu faptele fiicei noastre. Să suporte consecinţele.

(Pe chipul TATĂLUI flutură o umbră de remuşcare, apoi se întoarce cu spatele la public şi pleacă. Zgomot de uşă trântită. Cei doi avocaţi rămân stupefiaţi.)

PROCURORUL: Onorată instanţă...
APĂRĂTORUL: Considerăm că mai este necesară audierea cel putin a încă unui martor pentru a putea lua un verdict clar...

(Bătaie cu ciocanul în masă. Cei doi avocaţi schimbă priviri. PROCURORUL inspiră adânc. APĂRĂTORUL trosneşte degetele.)

PROCURORUL(nesigur, cu ochii spre scaunul întors al JUDECĂTORULUI): Să continue audierile!



SCENA III
(Judecătorul, Procurorul, Apărătorul, Persoana Acuzată şi Doica)

(O femeie bătrână, blândă, cu un permanent nereuşit, intră îmbujorată şi speriată şi se aşează unde îi arată APĂRĂTORUL)

APĂRĂTORUL(blând): Bună ziua.
DOICA: Bună ziua mamă.
PROCURORUL: Numele, prenumele, ocupaţia?
DOICA: Ce contează? Spune-mi tanti Floricica şi e bine. Eu cresc nepoţei.
APĂRĂTORUL: Să înţeleg că dumneavoastră aţi crescut-o pe persoana acuzată?
DOICA: Chiar eu, şi ce copil frumos şi silitor era! Am şi poze! (scoate nişte ochelari groşi, cu şnur, şi-i pune la ochi, apoi începe să scormonească în geantă) Uita­-ţi-vă, uita-ţi-vă!

(Pe panoul din spatele mesei JUDECĂTORULUI sunt proiectate mai multe poze cu un copil care se joacă în diferite ipostaze. În niciuna dintre fotografii nu sunt prezenţi şi alţi copii.)

APĂRĂTORUL: De ce nu se juca şi cu alţi copii?
DOICA: Era mai singuratică ea aşa... plus că tăticul ei a spus „Puţin jucat, mult învăţat!”, făceam şi eu ce puteam... vai mamă, era aşa de deşteaptă, şi ce mult citea, şi ce frumos desena, şi ce poezii frumoase scria!
PROCURORUL: Să înţeleg că ea a crescut jucându-se singură, (mirat) citind şi desenând?
DOICA: Da, nici nu o simţeai. Ore întregi stătea singurică şi se juca în cămăruţa ei. Când s-a făcut mai mărişoară a fost mai greu, a mers la şcoală, râdeau de ea copiii...
APĂRĂTORUL: De ce râdeau de ea? Poate pentru că nu era obişnuită să stea cu copii?
DOICA: Da, aşa i-am zis şi eu, am trimis-o să se joace cu ei, dar ea venea de la şcoală mereu devreme, se aşeza la pupitru şi începea să înveţe, să scrie, să rezolve probleme... spunea că o să fie cea mai bună, să-i facă pe colegi mândrii, s-o admire, să nu mai râdă de ea...
APĂRĂTORUL: De ce nu aţi încercat să o faceţi o fiinţă mai socială?
DOICA: Ce să incerc mamă, eu sunt mai de modă veche, tinerii ăştia...
PROCURORUL: Şi ce s-a întâmplat până la urmă?

(Pe monitor este proiectată o imagine de la serbarea de sfârşit de ciclu primar. În mijloc, un copil cu o diplomă în mână şi coroniţă pe cap zâmbeşte fals, în timp ce pe la spate este batjocorit de colegi.)
                
DOICA: Au mutat-o mămica şi tăticu ei la altă şcoală, şi apoi, se făcuse deja fetiţă mare, nu mai avea nevoie de tanti...
PROCURORUL: Şi apoi, cum a evoluat de-a lungul timpului, cum a ajuns de la un copil cuminte, care învăţa mult...
DOICA: Nu ştii mamă că aşa păţeşti mereu? Dacă te înhăitezi cu bagabonţi, ajungi bagabont! S-a dus la liceul ăla mare, era mare de-acum, putea să facă ce vrea!
PROCURORUL: Deci liceul a stricat-o? Susţineţi că s-a transformat într-o pacoste?
DOICA: Da mamă, am crescut-o aşa frumos şi apoi (izbucneşte în plâns) să o văd cum face numai porcării... şi apoi, s-a răzbunat pe mine, că din cauza mea ea nu a avut copilărie, ah, şi cum s-a razbunat...
APĂRĂTORUL(mirat): S-a răzbunat? Cum s-a răzbunat?
DOICA: Oribil, monstruos, groaznic s-a răzbunat... ce obrăznicătură s-a făcut... (inzbucneşte într-un plâns incontrolabil)

(Cei doi avocaţi se dau jos de la mese şi merg să o îmbuneze. O ajută să se ridice şi o conduc în afara scenei, apoi se întorc.)

PROCURORUL(încet, răspicat, către APĂRĂTOR): Nu înţeleg ce te mai chinui! Nu vezi, e evident cât rău are în ea!
APĂRĂTORUL(uitându-se spre poza de la serbare): Fotografia aia spune altceva.. eu zic (cu voce tare) să continue audierile!

(Bătaie aprobatoare din partea JUDECĂTORULUI. PROCURORUL începe să se enerveze.)



SCENA IV
(Judecătorul, Procurorul, Apărătorul, Persoana Acuzată şi Profesorul)

APĂRĂTORUL: Să intre următorul martor!

(Un bărbat solid, cu părul netuns, neîngrijit, îmbrăcat într-un costum ponosit, fără cravată şi cu sandale în picioare, intră mergând relativ strâmb. Are o servietă intr-o mână şi un pahar de unică folosinţă cu cafea în cealaltă.)

PROFESORUL: Bună ziua.
APĂRĂTORUL: Bună ziua, juraţi să spuneţi adevărul şi numai adevărul?
PROFESORUL: Jur.
APĂRĂTORUL: Numele, prenumele, ocupaţia?
PROFESORUL: Ivan Atanasescu, profesor de matematică.
APĂRĂTORUL: Dumneavoastră sunteţi profesorul ei din liceu? (arată spre PERSOANA ACUZATĂ)
PROFESORUL: Da.
APĂRĂTORUL: Puteţi să-mi spuneţi care a fost comportamentul ei din liceu?
PROFESORUL: Prost. Era o nesimţită.
APĂRĂTORUL: Dar cum era la ore? Era o elevă bună?
PROFESORUL: Genială, dar nu învăţa nimic.
APĂRĂTORUL: Cum aşa?
PROFESORUL: Aşa. Avea o minte sclipitoare, era o resursă inepuizabilă, putea învăţa orice, toţi profesorii ne băteam pe ea. Dar ea refuza să se pregătească. Noi insistam. O pedepseam. Şi arunci o lua pe pustii.
PROCURORUL: Se manifesta urât? Grosolan? Vulgar? Nu asculta regulile, nu? Vă ofensa, vă jignea, nu?
PROFESORUL: Da. Era o prost-crescută şi o nesimţită fără seamăn. (pe panou sunt proiectate fotografii cu grupuri de elevi îmbrăcaţi perfect la aceeaşi uniformă pe care o poartă PERSOANA ACUZATĂ, în mijlocul cărora îşi face de cap o elevă îmbrăcată în negru, machiată şi cu părul vopsit)
APĂRĂTORUL: Avea prieteni în liceu?
PROFESORUL: O droaie. Ar fi încasat toate pedepsele din lume pentru ei.
PROCURORUL: Aţi luat vreo măsură mai drastică pentru comportamentele ei?
PROFESORUL: M-am consultat cu directoarea şi cu consiliul profesoral. Nu aveam niciun fundament pe care să-i scădem notele, ştia orice. Am ameninţat-o cu exmatricularea. I-am sunat tatăl. Am pocnit-o la ore de i-a zburat părul ăla vopsit pe traiectorii sinusoidale.
PROCURORUL(încântat): Şi?
PROFESORUL: Nimic. Şi la un moment dat chiar a întrecut măsura. A comis nişte fapte odioase. Întreg liceul a fost ruşinat.
PROCURORUL: Vă referiţi la... (scârbit)
APĂRĂTORUL(îi taie vorba): Şi dumneavoastră cum aţi reacţionat? De ce nu aţi fost în stare să luaţi o măsură? În fond, era elevă de zece, avea prieteni în liceu, trebuia doar puţin temperată...
PROFESORUL: Am luat o măsură. Am pedepsit-o cu vârf şi îndesat. Nu a mai ridicat nici măcar glasul după aceea, de frică.
APĂRĂTORUL: Ce măsură?
PROFESORUL: I-am exmatriculat, pedepsit sau lăsat coringenţi toţi prietenii.
APĂRĂTORUL(nervos): Domnule profesor, realizaţi că această pedepsire în masă a unor elevi nevinovaţi este cea mai idioată... (pufnind) Aţi făcut asta ca să vă răzbunaţi!
PROFESORUL(ruşinat): Eu consider că a fost...
PROCURORUL(victorios şi agasat în acelaşi timp): Şi faptul că a luat asemenea decizie nu înseamnă că faptele ei au fost pe măsură? Nu adevereşte faptele ... odioase... de care este acuzată?
APĂRĂTORUL: Măsura a fost inconştientă şi nu a făcut decât să degenereze şi mai mult faptele persoanei acuzate!
PROCURORUL: Fals! Faptele ei au degenerat...
PROFESORUL: Vă rog...
PROCURORUL: Vinovată!
APĂRĂTORUL: Nu, este vina profesorului!

(Cearta este întreruptă de un val de bătăi de ciocan. Şi avocaţii şi PROFESORUL sunt cuprinşi de spaimă şi rămân nemişcaţi.)

PROFESORUL: Onorate judecător, (speriat, linguşitor) eu, un amărât de profesor de matematică, vă rog să mă iertaţi dacă am luat măsuri nepotrivite, dar ce să faci, ce să-i faci, a trebuit să o îmblânzesc pe nesimţita asta cumva, (aruncă o privire scârbită spre PERSOANA ACUZATĂ), cu ţinutele ei, uitaţi-vă la ea cum arată,(APĂRĂTORUL cască ochii), nicio umbră de ţinută, niciun pic de respect, nu a respectat nicio regulă, nimic... a încălcat tot, a distrus liceul, mi-a distrus reputaţia, m-a distrus pe mine...

(JUDECĂTORUL bate cu ciocanul în masă. PROFESORUL amuţeşte.)

APĂRĂTORUL(speriat, rugându-se să-i fie aprobată cererea): Se continuă audierile?

(bătaie cu ciocanul în masă)



SCENA V
(Judecătorul, Procurorul, Apărătorul, Persoana Acuzată şi Andrei Cartoforul)

PROCURORUL(deja plictisit): Să intre următorul martor! 

(Un tânăr cu o privire dârză, îmbrăcat într-un costum elegant şi scump, intră călcând cu paşi largi, şi, oarecum stingherit, se aşează la masă unde APĂRĂTORUL îi arată cu degetul. Deşi curajos, în timpul interogării va da de gol o lipsă de experienţă şi o inconştienţă proprii unei vârste fragede.)

ANDREI: Bună ziua.
PROCURORUL: Numele, prenumele, ocupaţia?
ANDREI: Mă numesc Andrei Ţ. şi sunt cartofor.
APĂRĂTORUL: Ştiţi că este ilegal să vă câstigaţi banii din jocuri de noroc.
ANDREI: Mă scuzaţi, dar aici depinde...
PROCURORUL: Este irelevant! Domnule Andrei, care era legătura dumneavoastră cu persoana acuzată?
ANDREI: Era prietena mea cea mai bună.
APĂRĂTORUL: Era? Să înţeleg că s-a întâmplat ceva care...
PORCURORUL: V-a trădat deci? Faptele ei... groaznice... s-au reflectat şi asupra dumneata? Ah, cât trebuie să fiţi de nenorocit...
APĂRĂTORUL(dându-şi ochii peste cap): Domnule Andrei, ce v-a făcut să stricaţi legătura cu persoana acuzată?
ANDREI: Ştiţi, prieteni de mult timp cum eram... eram într-un moment mai greu, ştiţi, prietenii, pariurile, banii... i-am cerut ajutorul, era singura în care aveam încredere... s-a oferit... apoi, când era totul mai greu, ea a fugit... a fugit şi m-a lăsat aşa, despuiat de tot ce aveam!
PROCURORUL(şocat): Să înţeleg că v-a furat banii, v-a trădat, v-a minţit?
APĂRĂTORUL(tare, ignorându-l pe PROCUROR): Cum domnule, a... fugit cu tot ce aveaţi? Aşa, pur şi simplu? Ceva a făcut-o să facă asta?
ANDREI: Poate.
APĂRĂTORUL: Să înţeleg că aveţi ceva în minte?
ANDREI: O iubeam, i-am cerut să mă iubească şi ea...
PROCURORUL: Vax.
APĂRĂTORUL: Nu cumva, în „dragostea” dumneavoastră, aţi speriat-o? Aţi izgonit-o? Nu uitaţi că eraţi cei mai buni prieteni!
PROCURORUL: Asta nu schimbă cu nimic faptul că l-a furat şi l-a minţit şi a fugit cu... tot ce avea!
APĂRĂTORUL: Taci dracului! Domnule Andrei, gândiţi-vă bine la cum v-aţi comportat...
ANDREI: Ea s-a oferit să fie lângă mine dar nu mi-a fost suficient...(încep să îi curgă lacrimi din ochi) o iubeam, am insistat... atunci ea... (sughiţuri, tuse, nu se înţelege ce spune)... m-am simţit cel mai distrus, trădat om... aşa că eu am...
APĂRĂTORUL, PROCURORUL: Dumneata ai...?
ANDREI(se calmează): Am decis să câştig măcar puţin din ce am pierdut.
APĂRĂTORUL, PROCURORUL: Cum?
ANDREI: Am denunţat-o poliţiei. Aşa a ajuns aici.
APĂRĂTORUL(se dă jos de la masă): Cum, v-aţi trădat cea mai bună prietenă aşa, gratuit? Pentru o neînţelegere?
ANDREI: ...
PROCURORUL(mirat): Neînţelegere? Numeşti faptele (se poticneşte, mai scârbit ca de obicei)... ei odioase... neînţelegere?
APĂRĂTORUL: Răspundeţi!
ANDREI: Am obţinut şi o recompensă.
APĂRĂTORUL: Ce recompensă?
(mică linişte)
ANDREI: Treizeci de mii.
APĂRĂTORUL: Deci v-aţi răzbunat cu vârf şi îndesat, şi cu un câştig profitabil!?
ANDREI(mâncat de remuşcări): ...
APĂRĂTORUL: Atunci, şi dacă ar fi vinovată, nu sunteţi cu nimic mai...
PROCURORUL(înflăcărat): Este vinovată! Este în mod evident vinovată, onorată instanţă, consider că audierile nu îşi mai au rostul!
APĂRĂTORUL: Onorată instanţă, acest martor este un om necinstit! Nici măcar nu a fost pus să jure!
(rumori, zgomot în sală)
PROCURORUL: Vinovată!
APĂRĂTORUL: Nedovedit!

(Cearta celor doi avocaţi este întreruptă de bătăile ferme cu ciocanul. Spaima îi cuprinde pe amândoi, făcându-i să fie cuprinşi de un tremur puternic.)

PROCURORUL, APĂRĂTORUL (speriaţi, cu vocile stinse): Domnule judecător, consideraţi că...
PROCURORUL: ...este necesar să trecem la audierea...
APĂRĂTORUL: ...următorului martor?

(O singură bătaie. Cei doi se privesc, îşi fac semn din cap şi se aşează la mesele lor.) 



SCENA VI
(Judecătorul, Procurorul, Apărătorul, Persoana Acuzată şi Andrei care sărută cu ochii deschişi)

APĂRĂTORUL: Să intre următorul martor!

(Un tânăr înalt, slab, energic, îmbrăcat în jeanşi şi cămaşă în carouri şi cu teneşi în picioare intră prin intrarea spectatorilor, arborând un zâmbet fals. Urcă pe scenă cu entuziasm şi se aşează picior peste picior în boxa martorilor.)

APĂRĂTORUL: Bună ziua.
ANDREI: Salut.
APĂRĂTORUL: Juri să spui adevărul şi numai adevărul?
ANDREI: Jur.
APĂRĂTORUL: Numele, prenumele, ocupaţia?
ANDREI: Andrei K. Sunt student, dar nu am o ocupaţie stabilă. Îmi câştig banii prestând tot felul de servicii.
PROCURORUL(chicotind, către sine): Ce fel de servicii?
APĂRĂTORUL: Care este legătura dumneavoastră cu persoana acuzată? De unde şi de cât timp o cunoaşteţi?
ANDREI: Am avut o relaţie cu ea. Am întâlnit-o la o petrecere. E ceva timp de atunci...
APĂRĂTORUL: Şi cum v-aţi înţeles cu ea?
ANDREI: Ne înţelegeam extraordinar, dar...
PROCURORUL: Dar?
APĂRĂTORUL: Îţi cerea ce nu-i puteai oferi?
ANDREI: Nu, nu mi-a cerut niciodată nimic. Era acolo, eram acolo, atât.
APĂRĂTORUL: Îţi făcea reproşuri?
ANDREI: Nu mi-a reproşat decât o singură chestie.
PROCURORUL: Cum, doar una?
ANDREI: Da. Că sărut cu ochii deschişi.
APĂRĂTORUL: Nu ţi-a spus niciodată că te iubeşte?
ANDREI: Ba da.
PROCURORUL: De câte ori?
APĂRĂTORUL: Irelev..
ANDREI: De multe. Nu de atâtea ori ca mine, dar de multe.
APĂRĂTORUL(nerăbdător): Te-a înşelat?
ANDREI: Nu ştiu. Nu mi-a spus. Nu prea vorbea despre ea. Avea alte aspiraţii, alte gânduri...
APĂRĂTORUL: Mi-o poţi descrie în câteva cuvinte? Era vicioasă sau violentă?
ANDREI: Era de o blândeţe remarcabilă. Fuma mult, bea mult, şi mereu era cu mintea în altă parte. Ura regulile. Dar era doar un copil.
PROCURORUL(flegmatic): Spui că nu vorbea despre ea? Că nu ai cunoscut-o bine? De unde ştii că în spatele feţei pe care o descrii nu se ascundea o persoană... rea, meschină?
APĂRĂTORUL(ignorându-l pe PROCUROR): Şi de ce s-a terminat această relaţie? S-a terminat brusc?
ANDREI: Da. (oftează) M-am despărţit eu de ea.
PROCURORUL: Ţi-a făcut rău, nu... (scârbit) a îndrăznit să...
APĂRĂTORUL(ignorându-l): De ce?
ANDREI(şovăind): Pentru că...
PROCURORUL: Deci a făcut-o, e vinovată!
APĂRĂTORUL(continuând să-l ignore): Cum a reacţionat la despărţire?
ANDREI: M-a rugat să rămânem prieteni şi mi-a jurat că va rămâne lângă mine.
APĂRĂTORUL: Şi tu te-ai despărţit de ea chiar şi în condiţiile astea?
ANDREI: Nu mai puteam să îndur... era atât de...
PROCURORUL: Bine ai făcut că ai părăsit-o! O merita!
APĂRĂTORUL: De ce nu i-ai mai dat o şansă?
ANDREI: I-am dar dar nu a mai fost la fel... am sfârşit prin a fugi de ea... am înşelat-o...
PROCURORUL: Deci ţi-a făcut rău... a comis acele fapte... (scârbit) groaznice... te-a făcut să te răzbuni, să o înşeli doar ca să o faci să sufere! E numai şi numai vina ei că s-a ajuns aici!
ANDREI: Da... Nu...
APĂRĂTORUL(nervos): Eşti de acord cu faptul că acest lucru a rănit-o şi mai tare, nu?
ANDREI: Da, sunt...
APĂRĂTORUL: Domnule Andrei, o consideraţi vinovată pentru... răul de care ar fi acuzată că vi l-a făcut?
ANDREI(tulburat): ...suntem vinovaţi în egală măsură. (se ridică şi dă să plece)
PROCURORUL: Domnule judecător, este clar că martorul audiat are... (zeflemist) sentimente pentru persoana acuzată -deşi acest lucru mi se pare imposibil- şi nu este imparţial!
APĂRĂTORUL(cu o teamă imensă citindu-i-de pe chip): Onorată instanţă, vă rog să permiteţi audierea ultimului martor!

(Bătaie în masă. Cei doi avocaţi trag aer în piept. PROCURORUL îşi frământă mâinile, APĂRĂTORUL bate obsesiv din picior.)



SCENA VII
(toţi din scena precedentă şi Andrei cel cu ţigara în colţul gurii)

(Cei doi avocaţi nu mai stau la mesele lor, ci se plimbă prin scenă nervoşi.)

PROCURORUL: Să poftească următorul martor!
(linişte)
PROCURORUL: Să poftească... (ţipă) Să poftească!

(Andrei 3, cel cu ţigara în colţul gurii intră pe intrarea spectatorilor, mergând lent printre rândurile de scaune şi aruncând priviri în public. Este îmbrăcat cu o cămaşă neagră şi jeanşi negrii, neras şi cu părul foarte ciufulit. În colţul gurii îi stă lipită o ţigară turtită, aproape terminată, stinsă, aparent aflându-se acolo de foarte mult timp.)
(rumori)

PROCURORUL: Mai repede!

(ANDREI 3, aparent ameţit, înaintează sprijinindu-se de scaune. La un moment dat începe să tuşească zgomotos. Rumori în sală. Între timp, ANDREI 2 coboară de pe scenă şi pleacă. La un moment dat, cei doi schimbă o privire tăioasă, apoi îşi văd, fiecare, de drum.)

PROCURORUL: Mişcă-te dracului mai repede!

(ANDREI tuşeşte în continuare, apoi se îndreaptă de spate şi urcă pe scenă cu pas hotărât, drept. Priveşte în ochi PROCURORUL. Îşi pipăie mucul de ţigară din colţul gurii să verifice dacă mai e acolo. Aruncă o privire APĂRĂTORULUI. Pipăie din nou ţigara. APĂRĂTORUL îl pofteşte să se aşeze în boxa martorilor.)
(rumori)

APĂRĂTORUL: Să înceapă audierea!
PROCURORUL: Numele, prenumele, ocupaţia?
ANDREI(dă toate răspunsurile vorbind răspicat,dar rar,relaxat,cu pauze după cuvinte şi cu oarecare cinism): Andrei...
PROCURORUL: Iar Andrei? Andrei şi mai cum?
ANDREI: Andrei şi atât.
PROCURORUL: Cum domnule Andrei şi atât?
ANDREI(dă din umeri)
APĂRĂTORUL: Cu ce vă ocupaţi?
ANDREI: Sunt fumător,nu se vede?
(rumori)
PROCURORUL: Şi totuşi ocupaţia?
APĂRĂTORUL: Din ce vă câştigaţi existenţa?
ANDREI(flegmatic): Treaba mea.
PROCURORUL(isteric): Cum domnule e treaba dumitale? Auzi, ‚e treaba mea’, şi se dă şi mare, aruncă dracului chiştocul ală din colţu gurii ca doar nu eşti la birt! Din cauza oamenilor ca tine merge ţara asta...
APĂRĂTORUL(sare să-l potolească pe PROCUROR): Rogu-vă, vă implor, calmaţi-vă! (către ANDREI) Nu mai fă pe deşteptul, o întreagă sală de judecată stă după tine!
(ANDREI îşi abţine un zâmbet)
PROCURORUL(se calmează brusc): Bine, domnule (se poticneşte de fiecare dată când rosteşte numele)... Andrei... să începem. Juraţi să spuneţi adevărul şi numai adevărul?
ANDREI(zâmbind ironic): Jur.
PROCURORUL: Bun. Puteţi să-mi spuneţi care e legătura dumneavoastră cu persoana acuzată?
ANDREI(întoarce pentru prima dată capul către persoana acuzată, îşi roteşte o şuiţă de păr pe deget, se scarpină în barbă, apoi îşi pipăie ţigara din colţul gurii): O iubesc.
apărătorul(înainte ca PROCURORUL să apuce să se enerveze): Este o informaţie într-adevăr preţioasă, şi totuşi, domnule Andrei, am vrea să ştim mai întâi cum aţi cunoscut-o, care era relaţia dumneavoastră cu ea, în ce măsură o consideraţi vinovată de..
ANDREI(face o grimasă şi îi taie vorba): Am cunoscut-o într-un bar.
PROCURORUL: Vă puteţi aminti şi numele barului? Îl frecventaţi din obişnuinţă? Dar ea?
APĂRĂTORUL: Este irelevant!
ANDREI(visător): Sau în tren... sau mi-a făcut cineva cunoştinţă.. sau o cunosc dintotdeauna...
PROCURORUL(enervat): Vă rog, concentraţi-vă!
APĂRĂTORUL(îşi înfundă un chicotit): Vă înţelegeţi bine cu persoana acuzată?
ANDREI: Depinde.
APĂRĂTORUL: Ce părere aveţi despre ea? Vi se pare o persoană bună, vi se pare că ar face rău cuiva? Vi se pare o persoană de încredere, sinceră, naivă?... Aţi pute-o descrie în câteva cuvinte?
ANDREI: Nu minte, nu urăşte. Fumează, râde şi visează mult.
PROCURORUL(plictisit): Vax. Aveţi o relaţie.
ANDREI: Nu.
PROCURORUL: De ce?
ANDREI(pipăind mucul de ţigară şi rotindu-şi o şuviţă de păr pe deget, devine brusc tulburat): Complicat...
APĂRĂTORUL: Dar ea vă iubeşte?
ANDREI: Aşa mi-a spus.
PROCURORUL(şocat): V-a spus? Ce infamie!
APĂRĂTORUL: V-a spus-o de multe ori?
ANDREI: Nu.
PROCURORUL: Măcar de v-ar fi spus-o de multe ori! De câte or v-a spus-o?
ANDREI(pare că rememoreaza şi numără în gând, pierde şirul ideilor, pipăie ţigara, îşi roteşte părul pe deget): O dată hotărât şi de 4 ori s-a cam poticnit. (îşi reprimă un oftat şi revine la zâmbetul calm şi zeflemist) Adică nu se pun. Nu e o chestie uşor de spus.
APĂRĂTORUL(persuasiv): Şi nu credeţi că vă iubea cu adevărat?
PROCURORUL(declamă, mai degrabă către JUDECĂTOR decât pentru restul): Minţea! Minţea cu neruşinare, nu-i aşa?
ANDREI: Nu cred că minţea.
PROCURORUL: I-aţi spus că o iubiţi?
ANDREI: Nu.
PROCURORUL: De ce?
ANDREI: Nu prea spun eu asta..
APĂRĂTORUL: Aţi jurat să spuneţi adevărul!
ANDREI(oftează): Da, i-am spus.
APĂRĂTORUL(entuziast): Şi crezi că te merita? Şi crezi că era sinceră cu tine? Ţi-a răspuns că te iubeşte şi ea?
ANDREI: Da.
APĂRĂTORUL(simte cum câştigă teren; PROCURORUL devine nerăbdător): Deci spui că nu... că nu are cum să fie vinovată de ... (oripilat la rândul său) tot răul de care este acuzată?
ANDREI: Nu .. nu ştiu...
APĂRĂTORUL(victorios): Înseamnă că legătura cu ea te făcea fericit? Ti-a făcut vreodată rău?
(ANDREI ezită)
PROCURORUL(răsunător): Te-a făcut să suferi groaznic, ţi-a ruinat viaţa, te-a distrus în asemena hal încât nu te-a mai lăsat să-ţi dormi nopţile! Apoi a avut şi tupeul să-ţi ceară ce nu-i puteai oferi! Te-a făcut să fugi doar ca să scapi de durere! (oripilat) A comis cele mai groaznice fapte, te-a nenorocit, nu? A măcelărit tot ce-ţi era drag! (răcnind) Spune, e adevărat! Recunoaşte, nenorocitule, ai jurat să spui adevărul! E vina ei, e vinovată, e o.. o.. (îşi iese din minţi) e vinovată! Recunoaşte! Vorbeşte! De ce taci, uită-te la tine, alcoolic, drogat, distrus, te-a distrus! De ce să laşi o asemenea criminală să scape? Ar putea fi ştearsă de pe faţa pământului, pedepsită pe vecie!

 (PROCURORUL, scos din minţi, începe să-l înjure bolborosind pe ANDREI, apoi se întoarce către PERSOANA ACUZATĂ şi o înjură de asemenea; APĂRĂTORUL încearcă să-l imobilizeze. Nimeni nu intervine. În învălmăşeala creată, APĂRĂTORUL şi PROCURORUL îşi pierd măştile. Publicul poate vedea că ei sunt de fapt DOMNUL, respectiv DOAMNA. Cei doi se privesc şocaţi. ANDREI, cu capul sprijinit în mâna stângă, scoate o cutie de chibrituri şi se joacă cu ea în mâna dreaptă. Persoana acuzată rămâne inertă.)

ANDREI(către JUDECĂTOR): Domnule judecător, din moment ce intuiesc că audiţia mea s-a sfârşit, îmi permiteţi două minute cu persoana acuzată?

(Înainte să-şi primească răspunsul, se şi ridică din boxă şi merge spre ea. Se opreşte în faţa ei şi îi pune în palmă cutia de chibrituri, apoi îi dă la o parte o şuviţă de păr din ochi şi se întoarce la locul său. Rumori.)

JUDECĂTORUL(ţipă): Linişte în sală! (cu un gest din mână, către DOMN şi DOAMNĂ, care încă se privesc stupefiaţi) La locurile voastre, circarilor!

(Rumorile se calmează rapid. Suspans. JUDECĂTORUL se întoarce foarte încet cu faţa spre public şi aruncă o privire fermă PERSOANEI ACUZATE. Se va putea observa că JUDECĂTORUL şi PERSOANA ACUZATĂ sunt aceeaşi persoană. JUDECĂTORUL poartă o robă şi are un lanţ metalic cu o cruce la gât. Când îl vede pe JUDECĂTOR, cei doi avocaţi sunt cuprinşi de o spaimă pură.)

JUDECĂTORUL(bate cu ciocanul în masă şi vorbeşte grav,tunător,cu ecou): Consider că se poate ajunge la o decizie. Măturiile şi dovezile prezentate demonstrează în mod perfect că nu pot da alt verdict decât... (tensiune) vinovată! De o mie de ori vinovată! În toţi anii mei nu am întâlnit o persoană care să se facă vinovată de ruinarea vieţii atâtor persoane, şi prin atâtea feluri! În toţi anii de când judec nu a stat în faţa mea o fiinţă atât de infamă, de monstruoasă, de meschină, de mârşavă! (se dă jos de la masă, păşeşte bocănind până în faţa PERSOANEI ACUZATE şi o apucă brutal de guler) Eşti condamnată la moarte! (cu un zâmbet învingător, satisfăcut) Vei fi împuşcată la marele zid cât mai repede cu putinţă! (se aud voci care aclamă)

(PERSOANA ACUZATĂ nu reacţionează în niciun fel; DOMNUL este distrus; DOAMNA este şocată; ANDREI se dă jos de pe scenă şi iese prin public, pipăindu-şi ţigara)

JUDECĂTORUL(încet, către PERSOANA ACUZATĂ): Asta o meriţi, asta ţi-e soarta, nenorocito! (îi dă drumul la guler violent, cu dezgust) Luaţi-o!



SCENA VIII
(Judecătorul, Domnul, Doamna, Persoana Acuzată şi Gardienii)

(Cei doi GARDIENI intră prin părţi opuse păşind lent. Între timp, DOMNUL trece la masa DOAMNEI şi o cuprinde în braţe.)

DOAMNA(stins): Iartă-mă, iartă-mă...
JUDECĂTORUL(către GARDIENI): Arestaţi-o! La moarte cu ea! (voci care aclamă)

(GARDIENII sar să apuce persoana acuzată. Muzică violentă, apăsătoare. Lumina se stinge brusc. Panică. Voci care strigă.)

JUDECĂTORUL(urlă): E o diversiune! Nu o lăsaţi să scape! Prindeţi-o, incompetenţilor!
(ţipete, panică; se aprinde lumina)
JUDECĂTORUL(observă că este legat de către GARDIENI): Nu pe mine, cretinilor! Eu sunt judecătorul! Spuneţi-le, idioţilor, spuneţi-le! (urlă)

(GARDIENII îl trag pe JUDECĂTOR afară din scenă. Mobila este vraişte. În decorul aproape apocaliptic, DOMNUL şi DOAMNA se sărută. PERSOANA ACUZATĂ priveşte în gol cu faţa spre public.)



SCENA IX
(Judecătorul, Persoana acuzată)

(Lumina este proiectată pe PERSOANA ACUZATĂ, rămasă singură în sala de judecată. PERSOANA ACUZATĂ se caută în buzunare şi găseşte o bucată de cretă. Se apleacă şi începe să contureze pe podea o linie curbă care tinde să se închidă, fără să o închidă însă sau să calce în interiorul ei. Din când în când se ridică în picioare şi priveşte,contemplativ,linia. La un moment dat se opreşte şi ascultă.)

JUDECĂTORUL(din fund,disperat,cu ecou): E o greşeală!
PERSOANA ACUZATĂ(către sine,fredonând): All in all it was all just bricks ...” (continuă să deseneze,îngroşând obsesiv linia existentă)
JUDECĂTORUL(tot mai încet): Deschideţi dracului ochii, mă confundaţi, e o greşeală!
PERSOANA ACUZATĂ(fredonând): „in the wall...”

(PERSOANA ACUZATĂ intră în conturul desenat prin locul unde linia a rămas neînchisă, apoi se apleacă şi închide linia curbă; scoate o ţigară şi o aprinde cu chibritul, apoi o pune în colţul gurii; priveşte în jur,apoi se ridică în picioare şi,cu mişcări de mim,pipăie un perete imaginar ridicat pe conturul desenat cu creta; din când în când se opreşte şi ascultă.)

JUDECĂTORUL(stins): E o greşeală...

(se aude o împuşcătură)

(PERSOANA ACUZATĂ se prăbuşeşte pe podea odată cu împuşcătura. Mâinile şi picioarele îi rămân în afara conturului. După câteva clipe de inerţie, îşi trage brusc, epileptic braţele şi picioarele şi se chirceşte în interiorul conturului. Tremură, tuşeste violent şi într-un final, rămâne nemişcată. Lumina se stinge, rămânând doar punctul roşiatic al ţigării ce continuă să ardă.)



EPILOG
(Domnul, Doamna, Tatăl, Doica, Profesorul, Andrei 1, Andrei 2, Gardienii, Andrei 3)


(Zgomot de zid care se prăbuşeşte. Lumină caldă, difuză. Grămadă de pământ cu lumânare şi crucea JUDECĂTORULUI înfipte în ea pe locul unde a căzut PERSOANA ACUZATĂ. Resemnaţi, trişti, prin spatele ei, dinspre stânga spre dreapta, trec DOMNUL, DOAMNA, se opresc, privesc mormanul, pleacă capul, apoi îşi continuă drumul. La fel fac PROFESORUL, DOICA –trece plângând, suflându-şi zgomotos nasul-,  TATĂL, ANDREI 1 –cu lacrimi în ochi şî cu un pistol în mână-. ANDREI 2 se opreşte, se aşează pe vine lângă morman, priveşte contemplativ şi oftează lung, cu ochii închişi, apoi îşi trece mâna prin păr, se ridică si merge mai departe, neluându-şi ochii de la grămadă. Cei doi GARDIENI trec indiferenţi, mai să se împiedice de morman. ANDREI 3, cu aceeaşi ţigară în colţul gurii, păşeşte foarte rar privind în jos. Ajunge în dreptul grămezii, se apleacă, îşi aprinde ţigara din colţul gurii de la lumânare, o pufăie, şi-o dezlipeşte cu greu de buze, se îneacă, apoi se apleacă, înfige ţigara în morman, suflă în lumânare. Lumina se stinge odată cu lumânarea, rămânând doar punctul roşiatic al ţigării ce continuă să ardă.)



– Sfârşit –

11 commentaires:

piesa asta merita o cafea !:))

am asa o impresie ca te-ai simtit bine scriind asta!
asa cum ma asteptam, destule segvente am sa mi le tot amintesc. :)
totul imi pare asa... ca un intreg.

mersi fain Kira,dar de ce ai impresia asta?

Absolut superb..Am trecut prin mii de sentimente.Nu am mai citit asa ceva de cand am citit Caragiale..Bine , recunosc in general nu prea citesc piese dar asta,asta mi-a placut foarte foarte mult.
O sa citesc tot ce ai scris.
O sa te urmaresc!
Si poate putem fi prietene.
Te astept si pe la mine!

genial. mi-a placut foarte mult :) are acel vibe caracteristic lui visniec, dar intr-o interpretare personala si autentica. well done!

Ai talent, asta e cert. Imi place

genialitatea nu se sfieste sa mai plece de aici..

@ada: multumesc mult omg sunt in aceeasi fraza cu Visniec
@interzisa: Talent cu T mare,mersi mult si ma bucur ca'ti place:)
@29: iar tu nu te mai sfiesti sa'mi spui lucruri minunate:">

nu stiu... starea de bine am asemanat-o cu constientizare nativul tau simt al creatiei. vazand ce poti sa scrii, m-am gandit ca ti-ai indus o stare de bine.
te imbratisez puternic pentru urare >:D<

Sweetly kafkesque! Inspiră o stare de fluiditate şi un comfort ambiguu incredibile.