"Thou shalt not be fake to themselves,

thou shalt not rush towards a moving train before reading his ticket,

thou shalt not run away from truth,

thou shalt leap to live,

trust to breathe,

love to complete 

and in the end repeat!"

Recent Post

joi, 28 aprilie 2011

Poezii despre oameni




astăzi am descoperit că resemnarea e cel mai
lipsit de curaj sentiment
resemnarea e de fapt morfina, atunci când eşti lovit de un glonţ în piept
şi doar o amorţeală şi o căldură învăluie tot corpul
calmând cumva cruda durere cu un dulce leşin,
somn al trupului
aşa e şi resemnarea, somn
al sufletului pentru că suntem prea laşi să ne suportăm durerea să ne gândim la ea să încercăm să schimbăm ceva
doar pleoapa sufletului atârnă greu peste durerile tulburi
şi noi ne spunem
o să fie bine, ce laşitate
dar funcţionează de minune
suntem toţi în mod onorabil îngropaţi in resemnări
-li se mai spune şi riduri-
suntem bătrâni, al dracului de bătrâni


*

urmăriţi specimenul uman
dimineaţa se trezeşte şi pleacă la şcoală
munceşte, învaţă bine
ca nu cumva să nu intre la liceu
apoi la liceu muncesţe, învaţă bine
ca să intre la o facultate bună
la facultate munceşte, îşi face chiar de lucru stă uneori în condiţii mizere
munceşte în continuare poate dă şi un master
ca să aiba apoi loc de muncă bun
îşi găseşte subiectul nostru locul de muncă
n-are timp nici să se se oprească să-şi ia-n tihnă masa de prânz
munceşte pentru că iată de undeva a apărut o femeie pe care o iubeşte
munceşte ca să fie familia lui fericită
să aibă tot ce-i trebuie
timpul trece copiii lui cresc tot mai mari
ce surpriză subiectul nostru munceşte în continuare
să aibă copiii lui tot ce le trebuie
şi între timp tot muncind agoniseşte şi pentru o casă o maşină un teve cu diagonala de mulţi mulţi inci
chiar şi un loc de veci simpatic
toată viaţa nu se uită decât la ziua de mâine
ah ce trist s-a făcut deja seară
trebuie să meargă la culcare
nici n-a apucat să zâmbească puţin

ah, şi acum că trebuie să meargă la culcare
locul de veci dintr-o dată
nu i se mai pare aşa de simpatic


*
Autoportret

-ne aflăm în muzeul memorial al subsemnatei
iată pe partea stângă puteţi vedea o fotografie a specimenului înainte de înţărcare,
mostre din sânge -priviţi, are culoarea cafelei-
mostre de voce, manuscrise , desene
în dreapta puteţi vedea mostre din prima ei atingere, primul sărut , primul orgasm
ah şi o mostră incredibil de rară
vă rog nu vă înghesuiţi
cum spuneam o mostră rară este o
lacrimă
-domnule ghid, dar mostre de suflet aveţi?
-ah dar călcaţi pe el este peste tot, uriaş
acoperă tot pământul, nu avem mostre e ca şi cum v-am prezenta mostre de aer
ce nebunie

şi o să vă mai rog să păşiţi uşor să nu
zgâriaţi preţiosul exponat
-sufletul-
când îl călcaţi în picioare



pentru cei cărora le era dor de stilul meu. dacă m-aţi putea ajuta cu nişte titluri, v-aş rămâne datoare:)

nervi



muriţi
muriţi am spus
muriţi cu toţii
vă învit să muriţi voi toţi care îmi faceţi viaţa de căcat
muriţi insomniilor
muriţi orelor, minutelor, secundelor de aşteptat
muriţi trenurilor şi kilometrilor
muriţi virgulelor şi punctlor de suspenise
mori societate
muriţi reguli
muriţi oameni
mori şi tu
da tu ăla care citeşti
promit că după ce o să muriţi
o să plâng după toată lumea

joi, 14 aprilie 2011

Baladă (în stil clasic)


-Ploaie caldă, ploaia mea,
Cum mai este viaţa ta?
Ai venit cu paşi de nor
Cu parfum şi iz de dor
Ai udat până la piele
Sufletele efemere

Dar pe mine m-ocoleşti
Îţi vorbesc dar nu-mi vorbeşti
Ploaie caldă, ploaia mea,
Unde este casa ta?

-Fată Verde, fată rea,
Nu îmi mai vorbi aşa
Nu-mi spune că te-ocolesc
Nu-mi spune că nu-ţi vorbesc
Când tu ştii atât de bine
Că fac totul pentru tine

Chiar şi-aşa, în gândul tău
Eu sunt doar parfumul său
Atât şi nimic mai mult
O fărâmă de tumult

Şi pielea ta mă doreşte
Pentru că el te iubeşte
Încă, Fată Verde dragă
Iar când plouă, lumea-ntreagă
Miroase ca trupul lui
Şi ca gândul vântului

Iară tu inspiri adânc
Stai chircită ca un prunc
Îţi înfigi seringa-n venă
Te droghezi cu o poemă...

-Ploaie, nu-i adevărat
El de mult timp m-a uitat
Însă o să fie bine
Căci iubirea pleacă, vine
Iar tu la fel ai să faci
Când noi nu ţi-am mai fi dragi...

Deci nu mă mai judeca
Ploaie caldă, ploaia mea
Căci îmi eşti doar un capriciu
Stropii tăi au gust de viciu...

-Fată Verde, ştii prea bine
Că ai nevoie de mine
Căci privind în ochiul negru
Ochiul tău va fi funebru
Şi privind în ochi albastru
Ochiul tău va fi sihastru

Iar când oamenii mă plâng
Şi sub frigul meu se frâng
Tu alergi şi mă respiri
Stropii mei sunt ai tăi miri

Lasă ce e pământesc
Pentru că eu te iubesc
Mai mult decât ochiul negru
Ce-ţi face ochiul funebru
Mai mult decât cel albastru
Ce-ţi face ochiul sihastru

Iară tu mă ştii prea bine
M-am născut odat’ cu tine
Fii a mea sub cerul gri
Stropii mei-s ai tăi copii...

-Ploaie, nu pot fii a ta
Mai mult decât sunt deja
Nu pot fi a nimanui
Nici a lor şi nici a lui
Poţi s-alergi în părul meu
Să respiri din fumul meu

Să-mi atingi, prin haine, pielea
Şi să îmi alini durerea
Să m-asculţi când îţi vorbesc
Şi să mă uzi ca să cresc..

-Fată Verde, ochi de lume
Nu mai râde de-al meu nume
Căci eu n-o să fiu ca tine
Să-mi sacrific zile pline
Fară să primesc în schimb
Nici măcar un zâmbet strâmb...

Hai, acum du-te la el
Suie-te frumos în tren
Fugi acum de lumea ta
Fugi de mângâierea mea

Eu te voi veghea şi-atunci
Când zâmbete-o să-mi arunci
Peste umăr, evaziv
Şi cu glas lasciv, tardiv,
O să-i spui că îl iubeşti
„Dar tu, ploaie, unde-mi eşti?”

-Ploaie dragă, pentru mine
-trebuia să ştii tu bine-
Ploaie nu eşti dumneata
Ci doar el e ploaia mea...

vineri, 8 aprilie 2011

17

uite ca s-o hotărât timpu sa-mi mai trântească un an în spinare. dar, cum mi s-a spus într-un mesaj minunat, 'nu am îmbătrânit, doar mi-a crescut valoarea'. și cum am multe beri de dat și câteva de 'împărțit', ne vedem noi la o bere.

v-am pupat,
eu și mult whisky.:)



edit: mercix Diana!

marți, 5 aprilie 2011

Special


Pătrunse în sală cu paşi sunători – o siluetă fermecătoare prin simplitate şi naturaleţe, un costum de stofă nocturnă curgînd lent, ca un strop de cerneală pe un porţelan, spre inima marmorată a sălii. Costumele în culori deschise păleau în jurul negrului apos ce-l căpătau razele de lumină care-l atingeau. Era sobru şi superb în eleganţa sa tîrzie, ca un demon tînăr trimis cu solie printre nişte îngeri pensionaţi. Mersul lui avea un parfum aparte, paşii lui aveau gust de nori şi nu apucă să ajungă la mijlocul sălii că toţi din jur îşi fixaseră ochii pe el, ca şi cum l-ar fi prins în mijlocul unei plase de vise. Părul brunet i se amesteca cu gulerul cămăşii, avea obrajii palizi, obosiţi şi pielea albă, hialină, de om bolnav. Deşi trupul îi era scheletic, avea o frumuseţe inumană, cadaverică şi o vioiciune în mişcări, nu i-ai fi dat mai mult de 20 de ani, privindu-l cum mergea prin sală cu paşi mari, apăsaţi şi îndreptîndu-şi în permanenţă umerii.
Avea o privire adîncă şi blîndă, în ochii lui convergeau nopţile cu stele şi o tristeţe vastă, consistentă îi ieşea precum aburul din irişii mai negrii decît pupilele. Era totuşi enigmatic şi distant, căci privea de sus, iar zîmbetul strîmb, jumătate naiv, jumătate bătrîn, îi dădea chipului o îmbrăţişare de nobleţe. Părea rupt complet de lumea asta, cum mergea singur şi sigur prin sala enormă, plină de oameni şi, curios, nu se oprise să salute şi nici nu ocolise pe nimeni. Mergea în linie, fără să-i pese unde e sau ce face. Părea că a trecut o veşnicie de cînd a trecut pragul uşii şi toţi încă-l priveau cu ochii holbaţi.

„Sunt un nebun. Sunt un nebun luat din alt secol şi trîntit în adunătura asta pestriţă, sunt doar eu cu-al meu costum şi-un orologiu-n buzunar, păşesc paşii bunicului meu şi am părul negru şi buclat al tatălui, şi nu, voi nu puteţi vedea că-n ochii mei acum scrie dor.”
-De cine vă e dor? fu el întrebat înainte să apuce să-şi termine gîndul.

Auzind întrebarea, el se opri şi dădu înapoi, şocat. Părea că acea voce de femeie este ruptă din alt timp şi altă lume, lucru ce îl făcu să simtă stropi de sudoare pe la tîmple. Cum putuse să îi citească gîndul? Sau privirile?
Văzîndu-i teama, ea se apropie de el şi repetă întrebarea, zîmbind blînd, aproape matern. El scoase din buzunar mâna stîngă şi o întinse temător spre ea, atingîndu-i în treacăt umerii, talia şi sînul. Ea tresări.
-Vă rog să mă iertaţi, dar sunt nevăzător... 

Rochia îi foşnea imperceptibil si mîinile ei se mişcau cu un tremur lin. Purta mănuşi de mătase şi rochia îi acoperea gîtul, decolteul, braţele şi coapsele. El, simţindu-i apropierea, continuă să-şi mişte mîinile năuc pe lîngă trupul ei, atingînd bucăţi de material din rochie sau bucle de păr... Jocul celor doi continuă parcă o veşnicie. El îi căuta disperat un petic de piele, să simtă că e vie, că e umană. Văzîndu-i chinul, ea îi întinse atunci mîna, iar el i-o cuprinse cu ambele mâini şi îi dădu mănuşa jos cu o un gest tremurat. Îi simţi mîna rece, moliciunea cărnii şi oasele subţiri, ascuţite. Se înfioră, se aplecă şi îi sărută mîna. Domnişoara îl privea nemişcată, cu buzele roşii lipite într-un zîmbet pictat. Au rămas aşa, încremeniţi ca un grup statuar. Ea simţea pe dosul mâinii căldura buzelor lui şi gîdiliciul firelor de păr din mustaţă şi cioc. Nu mai simţise niciodată asta, o asemenea senzaţie dulce care o împresura în tot corpul ; îl privea şi se întreba din ce lume se prăbuşise, şi ce se ascundea în spatele ochilor pecetluiţi cu negru şi genelor lungi.
La un moment dat, el îşi îndreptă spatele şi rămase pironit, zîmbindu-i. Părea că se priveau îndelung, deşi el nu vedea nimic iar ea, deşi vedea, nu înţelegea nimic din ce vede... O invită la dans cu aceeaşi galanţă de gentleman care făcuse ca jumătate din oamenii de hîrtie din salon să caşte ochii.

Nu se auzea nicio muzică, totuşi ei dansau în mijlocul salonului, sincronizându-se perfect pînă la cea mai imperceptibilă respiraţie. Toţi din sală îi priveau şocaţi, uscaţi precum statuile de ceară, încremeniţi şi fără să respire, ca şi cum timpul se oprise în loc. După multe veacuri s-a auzit un pocnet, ca o bătaie de orologiu îmbătrînit, iar cînd el a sărutat-o, toţi cei din sală au înviat brusc din amorţeală şi s-au întors cu spatele, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat...

-Cum te strigă ei pe dumneata,domniţă?
-Mai.
-Atunci diseară să-ţi laşi uşa dormitorului descuiată..
-Cine eşti tu?
-Visul tău.


(dragi cititori,va rog din suflet sa-mi spuneți o părere. sau mai multe. multumesc.:) fara vreo fotografie,vreau sa va fac imaginatia sa zburde.) 

(pentru...se știe el.)

duminică, 3 aprilie 2011

nu


Chiar nu am 
chef azi.
De nimic.
De niciunul din voi.
De mine.
De votca. De tigari.
De haine. De vise. De sex. De somn. De soare. 
Nu am chef de nimic azi.


vineri, 1 aprilie 2011

"lithium" (sau neprimăvara)

 

ieri
m-am trezit la ora cinci
mi-am băut cafeaua
autobuzul s-a dat jos din mine
dimineaţă normală
strada mergea pe mine
cartea mă citea
am realizat că nu-mi băusem cafeaua
cafeaua mă băuse;
eram abur

aerul avea ieri gust de mai
şi mirosea a gaz de eşapament şi a neplouate ploi
cum nu a mai mirosit constanţa niciodată
mirosea străin,
a aer şi a vânt şi a fum
şi a bătăi de aripi

din rănile mele ieşeau ca un puroi
nori
şi din ei ploua cu-n sânge limpede
cofeinizat
până în negrul ochiului tău
dulce mă ardeau usturimea rănilor şi
dorul meu sărutându-ţi retina
mă simţeam ca şi cum în câteva clipe te-aş cunoaşte 
din nou
pentru prima dată

azi
nu ştiu de ce
nu mai pot desena pe retina ta cu lumină
dar nici cu sânge
constanţa miroase doar a constanţa;
ploaia imi priveşte inima
prin despicătura din capul pieptului
dar picurii de ploaie
nu mai bat
şi tu nu mai clipeşti când te uiţi la cer

azi e doar o zi de neprimavară
e doar o fază trecătoare


a ieşit soarele
iar frate’meu ascultă Nirvana şi cântă la o mătură.

A doua noapte


"(EL şi EA în penumbră. Poate că tocmai au făcut dragoste şi acum se odihnesc, aşezaţi pe jos, spate în spate, cu capetele sprijinite unul de altul. Ea mănîncă boabe de struguri pe care le desprinde unul cîte unul dintr-un ciorchine. El ţine o ţigară neaprinsă în gură şi o brichetă în mînă.)

EA – Spune a.
EL – a.
EA – Mai tandru…a.
EL – a.
EA – În şoaptă…a.
EL – a.
EA – Vreau un a dulce…a.
EL – a.
EA – Spune a ca şi cînd ai spune că mă iubeşti,
EL – a.
EA – Spune a ca şi cînd ai spune că n-ai să mă uiţi niciodată.
EL – a.
EA – Spune a ca şi cînd mi-ai spune că sînt frumoasă.
EL – a.
EA – Spune a ca şi cînd ai spune că eşti un dobitoc.
EL – a.
EA – Spune a ca şi cînd ai spune că mă doreşti.
EL – a.
EA – Spune a ca şi cum mi-ai spune rămîi.
EL – a.
EA – Spune a ca şi cum mi-ai spune dezbracă-te.
EL – a.
EA – Spune a ca să-mi spui la revedere.
EL – a.
EA – Spune a ca să mă întrebi dacă ţi-am adus ceva.
EL – a?
EA – Spune a ca să-mi spui că eşti fericit.
EL – a.
EA – Spune a ca să-mi spui că nu vrei să mă vezi niciodată.
EL – a.
EA – Nu,n-ai spus bine…
EL – a!
EA – Ştii ce,dacă nu mă asculţi opresc jocul.
EL – a.
EA – Deci,spune a ca şi cum ai spune că nu vrei să mă mai vezi niciodată.
EL – a
EA – Foarte bine. Acum spune a ca şi cum mi-ai spune că ai dormit foarte rău fără mine, că nu m-ai visat decît pe mine şi că te-ai trezit foarte oboist dimineaţa şi fără niciun chef de viaţă pentru tot restul vieţii.
EL – a
EA – Spune a ca să-mi spui că ai ceva foarte important de spus.
EL – a.
EA – Spune a ca să-mi spui să nu-ţi mai cer să spui a.
EL – a!
EA – Cere-mi şi tu mie să spun a.
EL – a.
EA – Cere-mi să spun un a dulce.
EL – a.
EA – întreabă-mă dacă te iubesc tot atît demult cît mă iubeşti tu.
EL – a…?
EA – Spune-mi că te fac să-ţi pierzi minţile.
EL – a!
EA – Şi că te-ai săturat!
EL – a!
EA – Bine…să vreau o cafea?
EL – a?
EA – Păi sigur că vreau.
(El se ridică şi-i toarnă cafea. Cu linguriţa de zahăr în mînă şi mîna suspendată în aer: )
EL – a?
EA – Un cub,merci.
EL (întinzîndu-i pachetul lui de ţigări) – a?
EA – Nu, le am pe ale mele.
(Scoate un pachet de ţigări. Ia una.)
EL (îi întinde bricheta) – a?
EA – Mai târziu.
[…]
EA – Vino’ncoa.
EL – a
EA – Priveşte-mă drept în ochi.
EL – a.
EA – Spune a în gînd.
EL – …
EA – Mai dulce.
EL – …
EA – Mai tare. Şi mai clar, ca să-l pot capta.
EL – …
EA – Acum spune a în gînd ca şi cum ai spune că mă iubeşti.
EL – …
EA – încă o dată.
EL – …
EA – Spune a în gând ca şi cum ai spune că n-ai să mă uiţi niciodată.
EL – …
EA – Şi acum am să te întreb ceva,,, Ceva foarte important… Şi tu să-mi răspunzi în gînd. Eşti gata?
EL – …
EA – a?
EL – …
EA – …
EL – …"


(Vişniec - 'frumoasa călătorie a urșilor panda povestita de un saxofonist care avea o iubita la frankfurt')