fragmente I

(1)

eu sunt

doar un nor pe cerul de no-

iembrie

sufocat de alţii şi sufocându-i

pe

alţii

dar să nu daţi vina pe mine pentru ploi şi vânturi

pe alea le

decid ceilalţi nori

fără să ţină cont de mine

(2)

transparentă ca o petală

cavernoasă ca o tuberculoză

într-o letargie continuă

pe fundul unui pahar

ah, de când nu am mai văzut soarele

(4)

sunt într-o nesfârşită plutire

priveşte cum toamna mă face tot mai frumoasă

tot mai roşcată

prinde-mă în pumn, foşneşte-mă

sau mai bine taie-mă mărunt şi

dă-

mă

la

câini...

(9)

te urăsc

doamne cât vreau/ să-ţi spun asta

dar ştiu/ că asta e/ ceea ce vrei

să auzi

aşa că îmi fac bagajele

şi plec încă o dată din

mine

(10)

mi-aş lua o puşcă cu lunetă

şi aş împuşca toate stelele

măcar că

noaptea

nu va mai semăna

cu ochii tăi

se spune/ că

noi cu toţii ne căutăm izbăvirea în lumină

(13)

din pat mă uit pe geam la amurgul

mai violet ca bacovia

mi-e dor de pescăruşii de pe acoperişul vecin

amiaza asta are

culori adormite

nu s-a trezit bine din somn

şi nici eu

mă învelesc cu toamna

ce pătură moale

şi mă culc la loc

 

(16)

ce trist că-s doar un arbor

şi nu-ţi pot spune

cât îmi placi

câtă simplitate-i în fiinţa ta

câtă energie, câtă viaţă

cât de elegant este paltonul tău

cu câtă delicateţe îţi iese fumul printre buze

lasă-mă să te mângâi pe creştet

cu o frunză

tot frunze vor fi şi pe mormântul tău

dar nu te gândi la asta acum

(18)

am decis să închid ochii

la tot ce faci tu

să închid câte-un ochi

de fiecare dată când mă răneşti

e deja luni înseamnă că pentru săptămâna asta

trebuie să-mi mai iau

o duzină de ochi

So we're speeding towards that time of year
To the day that marks that you're not here
And I think I'll want to be alone
So please understand if I dont answer the phone
I'll just sit and stare at my deep blue walls
Until I can see nothing at all

uzură morală

uneori în mine e atâta gălăgie

ca într-o intersecţie

dintr-o metropolă suprapopulată

şi atâta haos

de la luminile panourilor publicitare care-mi clipesc

în spatele retinei

singura oază de linişte

e în ochii negrii ai cerşetorului

care ascute inimi

sigur v-am mai povestit de el

vechi meşteşugar

poate chiar ultimul din breasla sa

stă în colţul intersecţiei

pe peticul lui dulce de ziar pe care şi-l

aduce în fiecare dimineaţă de acasă

cu ochii adânci şi miloşi roagă oamenii să-şi lase la el inimile

tocite pe margini

le ascute cu migală şi le pune la loc

păcat că-n gălăgia din mine

nu se mai înţelege om cu persoană

în graba din mine

multe inimi se rătăcesc înainte să ajungă la destinatar, ce păcat,

ce nebunie

atâţia oameni fără inimi rătăcesc acum prin mine

iar cerşetorul

-uneori îi spun Andrei-

tronează în durere

pe un maldăr însângerat

de inimi comunitare

înfrigurate şi tremurătoare

poezia mea s-a sălbăticit

poezia mea

s-a născut târziu după răsăritul soarelui

asculta şoaptele cerului şi întindea gângurind mânuţele spre el

frunzele foşneau cât se poate de gramatical

poezia mea le recita foşnetul pe silabe

trohaic

lungind virgulele

apoi l-a descoperit pe Eminescu

cerul de mai dintr-o dată semăna

cu fruntea lui înaltă şi albastră de geniu

recita fiecare scut şi sabie şi curaj din scrisoarea a III-a

se împletea în părul blond al cătălinei şi

nopţi la rând recita stele

poezia mea voia să ude teiul lui Eminescu cu lacrimile

de tuş ce-i curgeau

printre tastele maşinii de scris

poezia mea visa mult suferea

mult

se cenzura singură pentru a fi solidară cu alte poezii cenzurate

poezia mea recita noaptea ghemuită în pat

plângând

când nu o vedea nimeni

într-o zi poezia mea a luat-o

pe căi greşite

s-a săturat să asculte, să citească şi să recite

acum se grăbeşte să crească mare

vrea să se joace de-a v-aţi ascunsul cu Arghezi

să îi rupă Blaga unul câte unul – ghimpii

să-i sărute talpa piciorului lui Stănescu

să se iubească pe tunuri cu Păunescu

să se adauge la delirul lui Sorescu

mai nou vrea să fie una cu Cărtărescu

în bucătărie, iarna, în lumina albastră a aragazului

şi uneori, seara la berărie la masa din colţ

să bea bere cu Vişniec

să-l bârfească în versuri albe pe Kafka

 dintr-o dată se recita încontinuu singură
s-a sălbăticit, îi pupă-n cur pe toţi şi

numai de mine nu vrea s-audă,

[exercitiţiu poetic de intertextualitate – în text vor exista minim 5 referinţe la autori sau operele lor. vă sfătuiesc să încercaţi, pune mintea la lucru. ah, și recomand un mic articol cu ceva artă poetică –  /link/]

cancer de suflet malign

se contractă muşchii cerului

soarele în cămaşă de forţă

cerul tot o plagă curge sânge din el străzi care

put a cadavru

retină de doctor retină alb-negru halat medical croit

din retine cusute cu 
aţă neagră

întinsă pe masa de călcat îndur 
cu amărăciune lobotomia îmi întreb coma de sănătate

sfârtec cu bisturiul tumoarea numită

suflet

cancerul îl dezinstalez manual ciopârţesc 
câte puţină carne din tot ce găsesc viu

să fiu sigură că n-au rămas fişiere de sistem

pe bufet bucăţi de inimă înfăşurate-n celofan

foarfece de tăiat capete prea lungi de vene

ace de cusut cu firul vieţii

lamele pline cu amintirecite

operaţia trebuie făcută în perfecte condiţii septice

o listă de condiţii verificate anual de direcţia spitalelor

îndeplinite numai în octombrie când 
se contractă muşchii cerului

şi soarele îşi ţine dracului împuţiciunile razele sale aseptice 
înnodate bine în cămaşa de forţă

.

//şi după ce termin să mă golesc de infecţii vă

//rog nu uitaţi să mă coaseţi la loc

exponenţială.

– sau eu^tu (eu la puterea tu)– 

evoluează-mă.

lipeşte-mi pe spate aripile pană cu pană şi fă-mi vânt în viaţă

desfă-mi coastele şi bagă cu lingura în mine trecutul tău

cară­-mi gândul, filtrează-mi aerul

depăşeşte-mi tiparele

îmbracă-mi armura

mon cher, deşteaptă-mi timpul

creşte-mi părul

plouă-mi ploile

plânge-mi lacrimile

urlă-mi venele

clocoteşte-mi sângele

trezeşte-mi –

bate-mi inima când viitoru-mi sugrumă aorta în pumn

mânâncă-mi globii oculari, o să văd cu ochii tăi

taie-mi urechea stângă, o să mă scarpini în dreapta

trăieşte-mă, gândeşte-mă, neînnorează-mă, abstractizează-mă, hotărăşte-mă, numără-mă din doi în doi, autoapreciază-mă

dă-mi seama unde greşesc

merită-mi pedepsele

calcă-mă-n picioare până învăţ

mânjeşte pereţii cu mine până învăţ

fute-mă până învăţ

minte-mă până învăţ

bate-ţi joc de mine până învăţ –

te provoc, evoluează-mă!

după care dacă mai ai chef

poţi să mă

iubeşţi.

(pentru A.)

nu are legătură cu doioctombrie

la 7 dimineaţa

străzile au aşa o culoare singuratică şi miros

îmbâcsit şi rece a gri

pe asfalt umbra lui Poe spală lacrimile de pe jos era şi timpu

prinseseră mâzgă a venit toamna

avenittoamna

pe pleoapa soarelui cineva a scris

pe umerii soarelui cineva a lăsat un sărut

ah buzele arse

soarele într-o cutie pe care scrie ”vechi”

mă uit la el ca la pisica lui Schrödinger

sticla de votcă îmi întinde cu gingăşie gura

o strâng la piept ca pe-o amintire înfăşurată în celofan

iau ţigara proptită la baza turnului de fildeş

plec mai departe fără să mă uit dacă se dărâmă turnul sau nu

ce mai contează

am un pistol în buzunar pot oricând să pictez cerul cu creieri //a se observa referinţa

mă sui în tramvai

despăturită ca o batistă în carouri din buzunaru bunicului

mă lipesc cu obrazul de geam şi îmi înfig cuţitul în palmă

să nu adorm

votca e chintesenţa spiritului uman

se spune că iisus ar fi murit la ora 3

mă scarpin în cap am pământ sub unghii în părul meu pasc

oile domnului

în creştetul meu urme rămase de la aratul cu degetele

ce mângâiere, ce mângâiere

palmele împreunate pentru rugăciune

deasupra frunţii mele

//când o fi să mor să mă trimiteţi la el în plic autoadresat

nimic, 1-0

empty recycle bin

//şi dacă vă întrebaţi ce morţii măsii mai am şi acum vă voi

//răspunde că da chiar s-a întâmplat ceva cu

//mine acum un an ceva ce

//m-a tăvălit prin toate noroaiele m-a

//tatuat pe ficaţi cu fierul roşu atât de adânc

//încât durerea nu mă lasă să respir cu plămânul drept în zilele cu soţ

//încât dacă aş sta ani de zile pe o insulă pustie

//aş şti după cum îmi urlă ficatul în timpan

//că e doioctombrie

//aş simţi

//aşa cum simt păsările călătoare când trebuie să plece spre ţările calde

e doioctombrie

the great cold distance

eu am plecat spre ţările calde

doioctombrieţărilecaldeoctombriecaldeţărileoctombriedoi

//nu vă faceţi griji o să călătoresc bine voi merge prin mirişti

//când degetele de la picioare vor ieşi prin gheată şi se vor umple de cenuşă şi jeg

//voi fi doar eu şi o umbrelă de hârtie şi

//oh

//ce drum frumos Cobain o să mă aştepte sub podul mogoşoaiei

//soarele nu o să mai iasă viu din cutie dar

//fă să plouă şi voi fi bine
//încă cinci minute să mai dorm

//voi fi bine
//voifibine

tu..tu încă mă tâmpești