Baladă (în stil clasic)

-Ploaie caldă, ploaia mea,
Cum mai este viaţa ta?
Ai venit cu paşi de nor
Cu parfum şi iz de dor
Ai udat până la piele
Sufletele efemere

Dar pe mine m-ocoleşti
Îţi vorbesc dar nu-mi vorbeşti
Ploaie caldă, ploaia mea,
Unde este casa ta?

-Fată Verde, fată rea,
Nu îmi mai vorbi aşa
Nu-mi spune că te-ocolesc
Nu-mi spune că nu-ţi vorbesc
Când tu ştii atât de bine
Că fac totul pentru tine

Chiar şi-aşa, în gândul tău
Eu sunt doar parfumul său
Atât şi nimic mai mult
O fărâmă de tumult

Şi pielea ta mă doreşte
Pentru că el te iubeşte
Încă, Fată Verde dragă
Iar când plouă, lumea-ntreagă
Miroase ca trupul lui
Şi ca gândul vântului

Iară tu inspiri adânc
Stai chircită ca un prunc
Îţi înfigi seringa-n venă
Te droghezi cu o poemă...

-Ploaie, nu-i adevărat
El de mult timp m-a uitat
Însă o să fie bine
Căci iubirea pleacă, vine
Iar tu la fel ai să faci
Când noi nu ţi-am mai fi dragi...

Deci nu mă mai judeca
Ploaie caldă, ploaia mea
Căci îmi eşti doar un capriciu
Stropii tăi au gust de viciu...

-Fată Verde, ştii prea bine
Că ai nevoie de mine
Căci privind în ochiul negru
Ochiul tău va fi funebru
Şi privind în ochi albastru
Ochiul tău va fi sihastru

Iar când oamenii mă plâng
Şi sub frigul meu se frâng
Tu alergi şi mă respiri
Stropii mei sunt ai tăi miri

Lasă ce e pământesc
Pentru că eu te iubesc
Mai mult decât ochiul negru
Ce-ţi face ochiul funebru
Mai mult decât cel albastru
Ce-ţi face ochiul sihastru

Iară tu mă ştii prea bine
M-am născut odat’ cu tine
Fii a mea sub cerul gri
Stropii mei-s ai tăi copii...

-Ploaie, nu pot fii a ta
Mai mult decât sunt deja
Nu pot fi a nimanui
Nici a lor şi nici a lui
Poţi s-alergi în părul meu
Să respiri din fumul meu

Să-mi atingi, prin haine, pielea
Şi să îmi alini durerea
Să m-asculţi când îţi vorbesc
Şi să mă uzi ca să cresc..

-Fată Verde, ochi de lume
Nu mai râde de-al meu nume
Căci eu n-o să fiu ca tine
Să-mi sacrific zile pline
Fară să primesc în schimb
Nici măcar un zâmbet strâmb...

Hai, acum du-te la el
Suie-te frumos în tren
Fugi acum de lumea ta
Fugi de mângâierea mea

Eu te voi veghea şi-atunci
Când zâmbete-o să-mi arunci
Peste umăr, evaziv
Şi cu glas lasciv, tardiv,
O să-i spui că îl iubeşti
„Dar tu, ploaie, unde-mi eşti?”

-Ploaie dragă, pentru mine
-trebuia să ştii tu bine-
Ploaie nu eşti dumneata
Ci doar el e ploaia mea...