9:14

       azi noapte am visat-o pe prietena mea din copilărie.

a apărut pur şi simplu în faţa mea pe aleea pavată cu bucăţi de suflet din faţa blocului galben al bunicilor, zburdând prin stropitorile pe care eu le uram când eram mici. nu am mai văzut-o de pe vremea când nu aveam voie să mă uit până seara la televizor şi mergeam cu bunicii cu tramvaiul.

timpul trecuse peste mine în toţi anii ăştia, pielea îmi mirosea a fum şi a sex, iar ea rămăsese mică, scundă, bucălată şi cu rochiţă roşie. o priveam de sus cu uimire, ca pe o minune a naturii, cum priveam când eram copil oamenii înalţi. mi-a ştes lacrimile cu mâna şi-mi zburda prin părul roşcat, cu picioarele goale şi cântând.

m-a întrebat dacă am găsit pe cineva cu care să locuiesc în căsuţa din lanul meu de secară. nu i-am răspuns, dar ea m-a luat în braţe şi m-a strâns tare, ca şi cum ştia că au trecut atâtea zile în care nu m-a ţinut nimeni în braţe. şi în clipa aia am realizat că am crescut.

ai fost prima persoana care mi-a frânt inima când ai plecat în Canada fără să mă iei cu tine. pe atunci credeam că-ţi încap în valize.

      sunt 10 ani de atunci.
oare ai crescut sau vei rămâne mereu copil?

mi-e dor să-mi suni la interfon la 9:14 în fiecare dimineaţă.