empatii

astăzi înainte de a te arunca în pat ca intr-o prăpastie

încearcă să te pui în locul meu

nu trebuie să te gândeşti la ziduri sclavi şi oglinzi

la oboseli sau resemnări doar

lasă gândurile să-şi spargă coama de profilul tău de statuie

ascultă-ţi minciunile tivite de lobul urechii

căci greu atârnă dincolo de pleoape greşeli uitate

aruncate cu nonşalanţă câinilor vagabonzi

închide ochii, pe veci orfan de odihnă

letargia metastazează în puncte negre de cer

un cer alb şi o pupilă albă şi un iris alb pe un alb al ochilui negru

la masă să stai cu moartea încotoşmănată-n veşminte de zăpadă

atârni pe undeva sub ochiul meu îngreuiat de plumbul vânăt

nopţi la rând îţi ascult cântecul de leagăn în timp ce mă masturbez

şi creierul meu se înveleşte cu tot mai multe meninge ca-ntr-o armură

căci mi s-a frânt lama sabiei de la atâtea lacrimi ucise

îngerul meu se târăşte cu vârfurile aripilor tăiate ca la găini

bat din palme dar nu reuşesc să zbor, noapte de noapte

mă prăbuşesc între cearşafuri

şi o visez pe mama cum mă naşte

am uitat să-mi mai ascult vulturul când îmi vorbeşte

l-am aruncat ca pe un hamster mort în ghena de gunoi

deşi avea aripile poleite-n aur

m-am săturat, m-am săturat să vorbească atâtea verzi şi uscate

m-am săturat să vorbească despre amintiri şi alegeri

vreau doar să dorm

să nu-mi mai fie mare inelul

şi să nu-mi mai dea toate calculele ce le fac în minte

corect

te rog să mă suni înainte să mori

vreau să închid ochii odată cu tine

măcar ca n-o să mai doară atât de tare

să aud cum tu mori şi eu nu

în fiecare din visele alea cu mine născându-mă iar şi iar ca un pheonix

te rog să mă suni înainte să mori

promit că o să te strig pe nume

cât pot de tare

înainte să mor

înainte să adormi

cât pot de tare

somn a moarte tanara-n al tau pustiu

ard uitari in care nu mai pot sa fiu