coffee(selecţie de poezii geniale)

seara la berărie la masa din colţ

Despre mine locuitorii oraşului stiu

doar atât: un bărbat singuratic se plimbă

în fiecare zi printre băncile ude ale parcului

ce nebunie

la ora opt iese în stradă îşi cumpară

ziarul îl răsfoieşte plictisit şi fumează

o ţigară câtă tristeţe

seara la berărie la masa din colţ îşi

soarbe halba de bere blondă privind

în tavan

cineva îl salută cineva îi cere un foc

el răspunde obosit îşi scoate o

batistă albă îşi şterge palmele

asudate groaznic

şi în afară de acestea el mai consideră

că trebuie să distrugem Cartagina

---

Din viaţa Domnului K.

Domnul K. s-a trezit la ora şase
a prăjit două ouă a făcut o cafea a ieşit
în stradă a aşteptat în staţie s-a urcat

în tramvaiul patru a ajuns în faţa unei
clădiri înalte a intrat înăutru a stat
opt ore a răsfoit nişte hîrtii a ieşit

oarecum obosit a luat tramvaiul s-a întors
acasă a deschis frigiderul şi a căutat în
frigider apoi s-a întins pe canapea şi a

citit ziarul şi a adormit şi în timp ce
dormea un şarpe a ieşit din buzunarul
domnului K. şi l-a mîncat pe domnul

K.

---

În fiecare noapte, ea

În fiecare noapte, ea
după ce mă vede fericit, topit, terminat
adormit buştean în al nouălea cer
fuge la amanţii ei

fericit, topit, terminat cum sunt
adormit buştean în al nouălea cer cum sunt
eu o simt cum se strecoară afară din inima mea
cum îşi extrage cu delicateţe
degetele
dintre degetele mele încleştate peste degetele ei
cum se desprinde de mine lăsându-mi doar ca aşternut
aripa ei protectoare

fericit, topit, terminat cum sunt
adormit buştean în al nouălea cer cum sunt
eu o simt plutind prin încăpere
o simt cum se duce la dulap cum îşi pune
rochia decoltată pentru amanţi, cum se parfumează
cu parfumul suav pentru amanţi
cum îşi pune cerceii, mărgelele de argint pentru amanţi

când iese uşa suspină
pragul se chirceşte sub pasul ei gol
traversarea grădinii îi ia o eternitate
pentru că ea când înaintează prin spaţiu dă la o parte
iarba fir cu fir

aşa iese ea noapte de noapte
şi se duce la amanţii ei
nici pisica nu o miaună nici câinele nu o mârâie

numai bufniţa deschide ochii o singură dată
Înţelege totul şi se culcă la loc

[Matei Vişniec]

---

Ora 13

Iată capul, iată zidul.

Dă-te cu capul de zid

Până vei înnebuni.

Mai degrabă se va sparge capul

Decât zidul.

Iată zidul.

Iată şi spaţiul pentru avânt.

Trei paşi

fA-te berbec şi repezi-te în el

Până-ţi vor răsări coarne.

Până ţi se vor toci coarnele.

Până vei vedea stele verzi.

Până nu vei mai vedea nimic.

Până nu vei mai vedea nimic decât zidul.

Iată zidul.

Iată zidul,iată zidul,

Cântă după mine aşa:

Iată zidul.

Mai vesel nu ştii?

Iată zidul, iată zidul.

Cântă până vei adormi,

Până te vei trezi plângând.

Dar nici o lacrimă

Nu va fi în stare să treacă prin zid.

---

Îmi pare rău de fluturi
Când sting lumina,
Şi de lilieci,
Când o aprind...
Nu pot să fac un pas
Fără să jignesc pe cineva?

Se-ntâmplă atâtea lucruri misterioase,
Că mereu îmi vine să-mi duc mâna
La tâmplă,
Dar o ancoră aruncată din cer
Mi-o trage în jos...

Nu e încă momentul
Să-ţi sfâşii pînzele,
Lasă...

---

Actorii

Cei mai dezinvolţi - actorii!
Cu mânecile suflecate
Cum ştiu ei să ne trăiască!
N-am văzut niciodată un sărut mai perfect
Ca al actorilor în actul trei,
Când încep sentimentele să se clarifice

Moartea lor pe scenă e atat de naturală,
Incaâ, pe lângă perfecţiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Morţii adevăraţi,
Morţi tragic, odată pentru totdeauna,
Parcă mişcă!

Iar noi, cei ţepeni într-o singură viaţă!
Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi.
Vorbim anapoda sau tăcem ani in sir,
Penibil şi inestetic
Şi nu stim unde dracu să ne ţinem mâinile.

---

Mă gândesc la mine prin semne.

Nu mai pricep cuvintele

Şi mă gândesc la mine

Prin semne.

[Sorescu]

---

Adio! La Bucureşti

un timp am fost atât de apropiaţi amândoi

încât îmi aminteam episoade din copilăria ta

şi visam visele tale

şi când tu îţi mâncai curcubeul la lactobarul de lângă scala

eu schimbam feţe - feţe...

un timp am fost atât de fericiţi amândoi

încât stăteam la facultate în aceeaşi bancă

şi fondul de ten de pe fruntea ta mi se părea mai important pentru omenire

decât marile descoperiri geografice.

şi apoi treceam dizolvând în culoarea de televizor în culori a umbrelei

magazinele cu frapé-uri, furouri şi doftorii din pasaj

cei o sută cinci zeci şi patru de centimetri ai tăi

măturau asfaltul în faţa noastră

şi spintecau cu lanternele întunericul bulevardului

în dreptul teatrului foarte mic

şi îţi cărau în memeorie alte glasuri, alte încăperi...

dar s-a sfârşit, s-a sfârşit! de-acuma cu care amant

te mai împleticeşti pe sub stele, pe sub bolovanii de diamant?

de-acum patina timpului aproape-a virat

pe patinoarul părului tău patinat.

adio!

adio!

Adio!

la revedere, dragoste, în toamna aceasta!

de-acum amorul nostru sparge asfaltul pentru lucrările de canalizare

ca să ne asigure o existenţă decentă.

vreau să-ţi mai spun

că aseară s-a prăbuşit de singurătate

romarta copiilor.

[Cărtărescu]

---

Umbra

Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii...

Se întindea noianul de unde nu mai vii;

O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa -

Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era.

- Poţi să te culci, e ora şi noaptea-ntârziată,

Vei scrie, altă dată, orice, şi tot nimic.

O umbră eşti acuma, şi pot să te ridic,

Lăsând odaia goală, şi lampa afumată...

[Bacovia]

---

let's pretend nothing happened

dormeai cu gura deschisă ca o fereastră

dimineaţa cînd aeriseşti camera

ţi-am şters saliva din colţul gurii

din tine ieşeau fluturi bărbaţi pocneau toţi la prima rază de soare

cum aş putea să dispar de pe faţa pămîntului

cum aş putea să aştept o ploaie care să mă şteargă

ca o urmă de praf pe sandale

să ne prefacem că nu s-a întîmplat nimic

că în toate nopţile astea nu am ejaculat niciodată

şi sperma nu ţi s-a întipărit în piele ca un tatuaj

să-ţi aducă aminte că pentru o vreme

în tine a locuit un bărbat care n-a fost niciodată al lui

că întunericul e cel mai bun loc în care se pot întîlni

doi oameni care se ţin de mînă un timp apoi fiecare

pleacă într-o altă direcţie fără a şti

dacă vreodată se va face ziuă

că nu m-ai atins niciodată şi eu nu am tremurat

ca un castan înflorit la adierea de seară

că nu ţi-am simţit pielea fierbinte şi nu mi-am imaginat

că aş putea să-mi fac din ea mocasini care să-mi ţină de cald

cînd mă voi rupe de ţărm şi voi pluti în derivă pe o banchiză

că nu mi-am plecat capul între coapsele tale

şi nu te-ai încleştat ca un arcaş saxon care îşi umple gura

cu ţărîna regatului

pe care îl apără

cum aş putea să trăiesc printre oameni

să nu mă vadă nimeni

cum aş putea să fiu aer şi să mă-mpart tuturor

pentru că moartea mea cea mai scumpă e să aparţin numai ţie

să ne prefacem că nu am existat e mai simplu

aşa nu există plecări amintiri şi alegeri

că nu mi-ai simţit inima trăgînd după ea inima ta cînd veneai obosită din tundră

că nu am inventat lumi pentru tine în care puteai fi orice

animal de pradă comandant de armată sau om de afaceri

că n-am făcut niciodată dragoste şi n-ai adormit la pieptul meu

ca huckleberry finn pe o insulă părăsită

că nu mi-a amorţit umărul şi eu nu te-am trezit de teamă să nu dispari

ca o pasăre care ciuguleşte firmituri pe pervaz apoi zboară cînd te apropii de ea

cum aş putea să scap de obsesia mea pentru cuiburi de pinguin

cum aş putea ca momentul în care pleci să mă prefacă

într-o formă de energie sau într-o cruciuliţă norocoasă

pe care s-o porţi tot timpul cu tine

m-am pregătit demult pentru momentul acesta

ca un copil care seara se aşează în genunchi lîngă pat

pentru rugăciunea de seară

momentul acesta în care pleci şi iei cu tine tot aerul

[Pal Emilian]

---

Icoană

Lăsaţi ciobanii să-şi bea ţuicile şi să citească în stele
să se bucure când oile nasc în sălaş de zăpadă.
Numai naşterea mieilor e sărbătoarea
pe care măcelarii n-au dreptul să o vadă.

[George Ciudan]

---

Câteva grame

partea în care cineva bate la uşă plângând
cerându-şi iertare n-a fost
niciodată în filmul ăsta
şi în fiecare zi e doar reluarea

în filmul meu niciodată bucuria reîntoarcerii
doar o vorba transmisă prin altcineva
dimineaţa devreme
când ochii coborau inchişi scările blocului

doar atunci o mâna grea şi rece mi-a trecut prin păr
ca un plâns de bătrân
şi-am simtit cum sângele mi se rarefiază

câteva grame în minus
şi-aş fi trecut printre voi cu palmele
subţiri atingând aerul roşu

[Monica Stănila]

---

Rubrică pentru zei

oricare din noi ar putea complica lumea

până ar deveni fericit

în fiecare floare e o sonerie care dă alarma

te iubesc e un fel de a ocoli întrebarea

de ce nu auzi rapsodia tandreţii

ce o cânt seara la masă

chiuvetei, tacâmurilot, paharelor

semnând cu o cruce groasă

la rubrica pentru zei.

[Ion Liviu]

---

Realitate

realitatea cu formele ei nesătule

realitatea cu conturul lăbărţat şi culorile scorojite

de atâta purtat

realitatea de ocazie pe care o blamăm în fiecare zi

realitatea amanetată la dughenile visului

realitatea aceasta dureroasă ca o rană

neînduplecată ca o sentinţă

realitatea perversă şi înlăcrimată

realitatea nerăbdătoare să ni se aştearnă sub pleoape

în labirintul ochilor noştri flămânzi

de forme culori şi miracole

neistovite şi tainice.

[Iulian Boldea]