"noi suntem noi"

nu pentru prima dată mă simt jegoasă în pielea mea de cărămidă

îmi vine să mă jupoi de vie

ceva nu-i cum ar trebui să fie

viaţa stă să leşine, respiră greu, e lividă.

şi azi când mă întorceam acasă a sărit o potaie să latre la mine

nu m-am speriat deloc aveam altceva-n minte

preferam să mor fără alte consimţăminte

să apar la ştiri ronţăită de potăi după ce –

stăpâna câinelui a venit să-şi ceară scuze mi-a spus ‚ce bine că nu vă e frică’ cu glas răstit

i-am răspuns acru că numa de frică nu-mi arde mie acum

a râs, nu înţelegea, de ce ar încerca cineva să înţeleagă un grăunte de scrum

nici eu nu înţeleg de ce –

şi nu înţeleg de ce am sentimentul că doare imens

când eu sunt ok

–sulfet fără yală dar toţi au chei–

deşi îmi tremură mâna dreaptă de azi de pe la 6 şi nimic n-are sens.

prea ploua torenţial aseară şi mi-au plecat insomniile să bea cafea fără mine...

deja scriu o pseudopoezie prea personală

ultimele trei luni se sfarmă încet în zona occipitală

trebuia să simt că azi o să –

‚ai un suflet mare,poate prea mare’

şi în el bate vântul a pustiu

sufletul meu e un cavou colosal fără sicriu

şi toată lumea îmi reproşează o investiţie prea costisitoare

‚nu ştiu de ce regret’

nici eu

promit că piciorul meu stâng e de-a pururi al tău

şi că nu-s nici cătălina dar nici vreo capulet.

pft, amintirile cresc

–

.

"And so dear friends,
You just have to carry on,
The dream is over."