seara la berărie la masa din colţ
Despre mine locuitorii oraşului stiu
doar atât: un bărbat singuratic se plimbă
în fiecare zi printre băncile ude ale parcului
ce nebunie
la ora opt iese în stradă îşi cumpară
ziarul îl răsfoieşte plictisit şi fumează
o ţigară câtă tristeţe
seara la berărie la masa din colţ îşi
soarbe halba de bere blondă privind
în tavan
cineva îl salută cineva îi cere un foc
el răspunde obosit îşi scoate o
batistă albă îşi şterge palmele
asudate groaznic
şi în afară de acestea el mai consideră
că trebuie să distrugem Cartagina
---
Din viaţa Domnului K.
Domnul K. s-a trezit la ora şase
a prăjit două ouă a făcut o cafea a ieşit
în stradă a aşteptat în staţie s-a urcat
în tramvaiul patru a ajuns în faţa unei
clădiri înalte a intrat înăutru a stat
opt ore a răsfoit nişte hîrtii a ieşit
oarecum obosit a luat tramvaiul s-a întors
acasă a deschis frigiderul şi a căutat în
frigider apoi s-a întins pe canapea şi a
citit ziarul şi a adormit şi în timp ce
dormea un şarpe a ieşit din buzunarul
domnului K. şi l-a mîncat pe domnul
K.
---
În fiecare noapte, ea
În fiecare noapte, ea
după ce mă vede fericit, topit, terminat
adormit buştean în al nouălea cer
fuge la amanţii ei
fericit, topit, terminat cum sunt
adormit buştean în al nouălea cer cum sunt
eu o simt cum se strecoară afară din inima mea
cum îşi extrage cu delicateţe
degetele
dintre degetele mele încleştate peste degetele ei
cum se desprinde de mine lăsându-mi doar ca aşternut
aripa ei protectoare
fericit, topit, terminat cum sunt
adormit buştean în al nouălea cer cum sunt
eu o simt plutind prin încăpere
o simt cum se duce la dulap cum îşi pune
rochia decoltată pentru amanţi, cum se parfumează
cu parfumul suav pentru amanţi
cum îşi pune cerceii, mărgelele de argint pentru amanţi
când iese uşa suspină
pragul se chirceşte sub pasul ei gol
traversarea grădinii îi ia o eternitate
pentru că ea când înaintează prin spaţiu dă la o parte
iarba fir cu fir
aşa iese ea noapte de noapte
şi se duce la amanţii ei
nici pisica nu o miaună nici câinele nu o mârâie
numai bufniţa deschide ochii o singură dată
Înţelege totul şi se culcă la loc
[Matei Vişniec]
---
Ora 13
Iată capul, iată zidul.
Dă-te cu capul de zid
Până vei înnebuni.
Mai degrabă se va sparge capul
Decât zidul.
Iată zidul.
Iată şi spaţiul pentru avânt.
Trei paşi
fA-te berbec şi repezi-te în el
Până-ţi vor răsări coarne.
Până ţi se vor toci coarnele.
Până vei vedea stele verzi.
Până nu vei mai vedea nimic.
Până nu vei mai vedea nimic decât zidul.
Iată zidul.
Iată zidul,iată zidul,
Cântă după mine aşa:
Iată zidul.
Mai vesel nu ştii?
Iată zidul, iată zidul.
Cântă până vei adormi,
Până te vei trezi plângând.
Dar nici o lacrimă
Nu va fi în stare să treacă prin zid.
Îmi pare rău de fluturi
Când sting lumina,
Şi de lilieci,
Când o aprind...
Nu pot să fac un pas
Fără să jignesc pe cineva?
Se-ntâmplă atâtea lucruri misterioase,
Că mereu îmi vine să-mi duc mâna
La tâmplă,
Dar o ancoră aruncată din cer
Mi-o trage în jos...
Nu e încă momentul
Să-ţi sfâşii pînzele,
Lasă...
---
Actorii
Cei mai dezinvolţi - actorii!
Cu mânecile suflecate
Cum ştiu ei să ne trăiască!
N-am văzut niciodată un sărut mai perfect
Ca al actorilor în actul trei,
Când încep sentimentele să se clarifice
Moartea lor pe scenă e atat de naturală,
Incaâ, pe lângă perfecţiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Morţii adevăraţi,
Morţi tragic, odată pentru totdeauna,
Parcă mişcă!
Iar noi, cei ţepeni într-o singură viaţă!
Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi.
Vorbim anapoda sau tăcem ani in sir,
Penibil şi inestetic
Şi nu stim unde dracu să ne ţinem mâinile.
Mă gândesc la mine prin semne.
Nu mai pricep cuvintele
Şi mă gândesc la mine
Prin semne.
[Sorescu]
---
Adio! La Bucureşti
un timp am fost atât de apropiaţi amândoi
încât îmi aminteam episoade din copilăria ta
şi visam visele tale
şi când tu îţi mâncai curcubeul la lactobarul de lângă scala
eu schimbam feţe - feţe...
un timp am fost atât de fericiţi amândoi
încât stăteam la facultate în aceeaşi bancă
şi fondul de ten de pe fruntea ta mi se părea mai important pentru omenire
decât marile descoperiri geografice.
şi apoi treceam dizolvând în culoarea de televizor în culori a umbrelei
magazinele cu frapé-uri, furouri şi doftorii din pasaj
cei o sută cinci zeci şi patru de centimetri ai tăi
măturau asfaltul în faţa noastră
şi spintecau cu lanternele întunericul bulevardului
în dreptul teatrului foarte mic
şi îţi cărau în memeorie alte glasuri, alte încăperi...
dar s-a sfârşit, s-a sfârşit! de-acuma cu care amant
te mai împleticeşti pe sub stele, pe sub bolovanii de diamant?
de-acum patina timpului aproape-a virat
pe patinoarul părului tău patinat.
adio!
adio!
Adio!
la revedere, dragoste, în toamna aceasta!
de-acum amorul nostru sparge asfaltul pentru lucrările de canalizare
ca să ne asigure o existenţă decentă.
vreau să-ţi mai spun
că aseară s-a prăbuşit de singurătate
romarta copiilor.
[Cărtărescu]
---
Umbra
Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii...
Se întindea noianul de unde nu mai vii;
O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa -
Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era.
- Poţi să te culci, e ora şi noaptea-ntârziată,
Vei scrie, altă dată, orice, şi tot nimic.
O umbră eşti acuma, şi pot să te ridic,
Lăsând odaia goală, şi lampa afumată...
[Bacovia]
---
let's pretend nothing happened
dormeai cu gura deschisă ca o fereastră
dimineaţa cînd aeriseşti camera
ţi-am şters saliva din colţul gurii
din tine ieşeau fluturi bărbaţi pocneau toţi la prima rază de soare
cum aş putea să dispar de pe faţa pămîntului
cum aş putea să aştept o ploaie care să mă şteargă
ca o urmă de praf pe sandale
să ne prefacem că nu s-a întîmplat nimic
că în toate nopţile astea nu am ejaculat niciodată
şi sperma nu ţi s-a întipărit în piele ca un tatuaj
să-ţi aducă aminte că pentru o vreme
în tine a locuit un bărbat care n-a fost niciodată al lui
că întunericul e cel mai bun loc în care se pot întîlni
doi oameni care se ţin de mînă un timp apoi fiecare
pleacă într-o altă direcţie fără a şti
dacă vreodată se va face ziuă
că nu m-ai atins niciodată şi eu nu am tremurat
ca un castan înflorit la adierea de seară
că nu ţi-am simţit pielea fierbinte şi nu mi-am imaginat
că aş putea să-mi fac din ea mocasini care să-mi ţină de cald
cînd mă voi rupe de ţărm şi voi pluti în derivă pe o banchiză
că nu mi-am plecat capul între coapsele tale
şi nu te-ai încleştat ca un arcaş saxon care îşi umple gura
cu ţărîna regatului
pe care îl apără
cum aş putea să trăiesc printre oameni
să nu mă vadă nimeni
cum aş putea să fiu aer şi să mă-mpart tuturor
pentru că moartea mea cea mai scumpă e să aparţin numai ţie
să ne prefacem că nu am existat e mai simplu
aşa nu există plecări amintiri şi alegeri
că nu mi-ai simţit inima trăgînd după ea inima ta cînd veneai obosită din tundră
că nu am inventat lumi pentru tine în care puteai fi orice
animal de pradă comandant de armată sau om de afaceri
că n-am făcut niciodată dragoste şi n-ai adormit la pieptul meu
ca huckleberry finn pe o insulă părăsită
că nu mi-a amorţit umărul şi eu nu te-am trezit de teamă să nu dispari
ca o pasăre care ciuguleşte firmituri pe pervaz apoi zboară cînd te apropii de ea
cum aş putea să scap de obsesia mea pentru cuiburi de pinguin
cum aş putea ca momentul în care pleci să mă prefacă
într-o formă de energie sau într-o cruciuliţă norocoasă
pe care s-o porţi tot timpul cu tine
m-am pregătit demult pentru momentul acesta
ca un copil care seara se aşează în genunchi lîngă pat
pentru rugăciunea de seară
momentul acesta în care pleci şi iei cu tine tot aerul
[Pal Emilian]
---
Icoană
Lăsaţi ciobanii să-şi bea ţuicile şi să citească în stele
să se bucure când oile nasc în sălaş de zăpadă.
Numai naşterea mieilor e sărbătoarea
pe care măcelarii n-au dreptul să o vadă.
[George Ciudan]
---
Câteva grame
partea în care cineva bate la uşă plângând
cerându-şi iertare n-a fost
niciodată în filmul ăsta
şi în fiecare zi e doar reluarea
în filmul meu niciodată bucuria reîntoarcerii
doar o vorba transmisă prin altcineva
dimineaţa devreme
când ochii coborau inchişi scările blocului
doar atunci o mâna grea şi rece mi-a trecut prin păr
ca un plâns de bătrân
şi-am simtit cum sângele mi se rarefiază
câteva grame în minus
şi-aş fi trecut printre voi cu palmele
subţiri atingând aerul roşu[Monica Stănila]
---
Rubrică pentru zei
oricare din noi ar putea complica lumea
până ar deveni fericit
în fiecare floare e o sonerie care dă alarma
te iubesc e un fel de a ocoli întrebarea
de ce nu auzi rapsodia tandreţii
ce o cânt seara la masă
chiuvetei, tacâmurilot, paharelor
semnând cu o cruce groasă
la rubrica pentru zei.
[Ion Liviu]
---
Realitate
realitatea cu formele ei nesătule
realitatea cu conturul lăbărţat şi culorile scorojite
de atâta purtat
realitatea de ocazie pe care o blamăm în fiecare zi
realitatea amanetată la dughenile visului
realitatea aceasta dureroasă ca o rană
neînduplecată ca o sentinţă
realitatea perversă şi înlăcrimată
realitatea nerăbdătoare să ni se aştearnă sub pleoape
în labirintul ochilor noştri flămânzi
de forme culori şi miracole
neistovite şi tainice.
[Iulian Boldea]
