Stau de veghe
în spatele unui zid
ce freamătă
precum carnea însângerată dintr-o rană.
Mă întreb
de ce oare nu începe să plouă?
căci simt
cum cerul începe să suspine
din timp în timp
aşa cum din timp în timp te apucă plânsu’
în primele luni după moartea cuiva drag.
L-am întrebat de ce suspină
şi mi-a răspuns că i-a murit vara.
Nu-i adevărat, Cerule
vara se va întoarce, îţi spun io că o să se întoarcă.
Aşteapt-o.
Stau de veghe
în spatele unui zid
deşirat ca un tricou purtat de prea multe ori
pătat cu votcă
şi găurit cu ţigara.
Mă întreb
de ce mereu mă îmbăt
numai de la aceeaşi băutură
niciodată de la altele
oricând le-aş bea sau oricum le-aş combina.
Stau de veghe
în spatele unui zid de fum
în care gândul conturează chipuri
ce sclipesc în lumina gălbuie
a spicelor
aşa cum face fumul de ţigară modele în lumina unei lămpi cu bec.
Mă întreb
de ce mama dracu’
mi s-a scuturat tot lanul
şi a mai rămas din el doar un petic amărât
-în care nu au loc doi oameni să-şi întindă unul lângă altul
sufletele-
înconjurat de un zid amărât cu tablouri atârnate
şi cu o umbrelă albastră, desenată cu nori,
suspendată deasupra mea pe post de cer.
Am aţipit pentru un sfert de oră şi am visat ochi albaştri.
Nişte ochi mai adânci şi înnoraţi decât
cerul
atunci când nu vrea să plouă.
Vreau să visez un negru senin.
Poţi să plângi, Cerule,
promit că nu o să te judec.
Aveţi 3 secunde să vă daţi cu capul de pereţi dacă nu-mi înţelegeţi poezia.
2 commentaires:
imi place poezia, imi place si psul de la sfarsit.:)
si eu privesc uneori la cer, si nu ma inteleg nimic. si am aceeasi ochi totusi..
Cateodata astept sa sopteasca si cerul versete si psalmi sau sa toarne cu ceai de fructe de padure, poate asa scot scoicile din dulapul de sub scara.
Foarte tare blogu'::..:)
Trimiteți un comentariu