zi de septembrie-n care plouă ca un hohot.
copiii care-aleargă, uzi fleaşcă, prin noroi.
părinţii care strigă „intră-n cas’, o să răceşti!”
la mine-n odaie vântu’ sună ca un clopot.
în tine -mahmureală. dor. singurătate.
aşternuturi învălmăşite. tuse şi nesomn.
glob ocular umed şi pupile dilatate.
vreau să adorm acuma şi trei luni să tot dorm...
în scrumieră gânduri şi vise nefumate
cafea de dimineaţă cu zahăr prea puţin
în tine -mahmureală. dor. singurătate.
vreau să adorm acuma şi numa’n somn s-o ţin...
e toamnă, hai să fim o frunză şi să fumăm norii...
0 commentaires:
Trimiteți un comentariu