dormeai deşirat pe spate cu braţele răsfirate
şi aripile desfăcute ca un fluture de noapte
pe genele tale atârnau fire de nisip îţi bătea inima sacadat
ca zgomotul roţilor de tren pe şine
ea se trezise te privea prin lumina lăptoasă din mansardă
obrazul i se sudase de pieptul tău
îţi zgâria încet cu unghiile umerii translucizi
pe piedestalul tău lăsase buchete întregi de doruri
tu încă dormeai
ea tot nu se ridica stătea ca o boltă peste tine
bronzul se dezlipise de pe ea şi se lipise de tine
îşi potrivea trupul să se încolăcească peste trupul tău
îţi ştergea dâra de salivă din colţul gurii
tu încă dormeai
visai că ea e lângă tine şi că te sărută încet să te trezeşti
atunci ea te-a sărutat
buzele ei se topeau peste ale tale tu încă dormeai
visai că ea e lângă tine şi că îţi sărută încet clavicula
atunci ea şi-a cuibărit limba pe linia dulce a gâtului tău
tu încă dormeai
visai că ea e lângă tine şi că se joacă cu mâna în părul tău
atunci ea a început să rotească o şuviţă de-a ta pe deget
tu încă dormeai
visai că îţi spune că te iubeşte
atunci ea a tăcut
te trezeşti
mă priveşti prin lumina lăptoasă din mansardă
miroşi tot a vis şi a somn
obrazul mi s-a sudat de pieptul tău
îmi spun în gând
tu eşti omul cu universul sub braţ
şi ea este o eu pe care ai creat-o din coasta ta
în timp ce dormeai deşirat pe spate cu braţele răsfirate
şi aripile desfăcute ca un fluture de noapte
dar nu rostesc cu voce tare decât două cuvinte